Vaccinul Moderna are undă verde în Uniunea Europeană
La aproape două săptâmâni de când Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat vaccinul gigantului farmaceutic american Pfizer în colaborare cu germanii de la BioNTech, Uniunea Europeană mai primește o veste încurajatoare: americanii de la Moderna au trecut testul comisiei, fapt pentru care, europenii vor avea în curând încă un vaccin în lupta împotriva noului coronavirus.„Vaccinul este sigur și eficient. Pasul următor: vom acorda o autorizație de introducere pe piață în UE. EMA a recomandat să se acorde o autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă a vaccinului împotriva Covid-19 al Moderna, în vederea prevenirii bolii la persoanele în vârstă şi de peste 18 ani”, a anunţat într-un comunicat Autoritatea Europeană de Reglementare a Medicamentelor, cu sediul la Amsterdam.
În prezent, vaccinurile Pfizer-BioNTech și Moderna sunt cele mai bine cotate seruri în lupta cu pantemia de coronavirus. Cele două sunt extrem de asemănătoare, însă, există și anumiți factori care le diferențiază. Cea mai mare diferență între cele două se referă la modalitatea de păstrare. Dacă vaccinul celor de la Pfizer are nevoie de temperaturi de între -60 și -80 de grade Celsius, serul produs de Moderna necesită o temperatură de -20 de grade. În timp ce vaccinul Pfizer obligă la organizarea unui costisitor și complex sistem de distribuire și depozitare, serul Moderna poate fi depozitat într-un congelator obișnuit. „În afara super-congelatoarelor, vaccinul de la Pfizer poate rezista 5 zile într-un frigider obişnut, în timp ce cel de la Moderna rezistă până la 30 de zile. Vaccinul este astfel mult mai manevrabil la nivel logistic, mai ales pentru ţările în dezvoltare”, informează Protv.
Ambele vaccinuri se administrează în două doze, însă cele de la Moderna sunt de 100 de micrograme și trebuie injectate la o distanță de 28 de zile, în timp ce vaccinul Pfizer este de 30 de micrograme și necesită o administrare la o diferență de 21 de zile. La testele finale, amândouă au prezentat o eficacitate de aproape 95%. În opinia specialiștilor, vaccinul de la Moderna are totuși capacitatea de a preveni cazurile grave de coronavirus. În ceea ce privește structura, „ambele vaccinuri folosesc ARN mesager sau ARNm, care se introduce în celulele umane pentru ca propriul organism să poate produce proteine virale care servesc la generarea de anticorpi necesari corpului pentru a se apăra. Totuşi, fiecare vaccin foloseşte propriul tip de acoperire lipidică (înveliş) pentru protejarea ARN mesager”, completează Protv.
Din punct de vedere al persoanelor cărora vaccinul le poate fi injectat, experții de la Pfizer au dat asigurări că serul lor poate fi autorizat pentru cei cu vârste de peste 16 ani, în timp ce specialiștii de la Moderna recomandă vaccinul lor persoanelor cu vârsta de peste 18 ani. Cele două companii rivale sunt unele dintre cele mai bine cotate companii farmaceutice din lume însă, Pfizer este cunoscută pe piață cu o vechime de 170 de ani, în timp ce compania biotehnologică Moderna, a fost înființată în urmă cu doar zece ani. Până acum, Moderna nu a prezentat niciun vaccin în fața FDA.
Dacă Moderna a participat activ la Operațiunea Warp Speed a guvernului Trump (un parteneriat public-privat iniţiat de guvernul SUA pentru a facilita şi accelera dezvoltarea, fabricarea şi distribuţia vaccinurilor COVID-19) şi a accesat 2,5 miliarde din fondurile federale pentru a cumpăra noi echipamente şi a-şi extinde instalaţiile, Pfizer a ales să nu participe la această operaţiune publică, dar a încheiat un contract cu guvernul american privind achiziţionarea a 100 de milioane de doze de vaccin.
În ceea ce privesc efectele adverse, Comitetul de experți din Statele Unite care a evaluat serul dezvoltat de compania americană Moderna, a descoperit unele efecte secundare neobișnuite. Au pățit-o voluntarii participanți la testele clinice, care aveau anumite tratamente cosmetice faciale. „În aceste cazuri, pacienții au avut umflături și inflamații în zona feței unde aveau substanțe injectate sub piele. Doi pacienți au avut tratamentul cosmetic cu șase luni înaintea administrării vaccinului, iar o pacientă a avut tratament cosmetic injectabil la buze, la două zile după vaccin. Toți au primit steroizi și antihistaminice și reacțiile adverse au trecut. Sistemul tău imunitar care cauzează inflamații este activat când primești vaccinul, așa că are sens să se producă un răspuns imunitar în anumite zone unde ai injectate, anterior, substanțe care nu se află în mod natural în corpul tău”, a măturisit Shirley Chi, medic dermatolog.
Comments