Ucraineană: „Războiul ne-a unit. Adevărul e că nu știam să prețuim viața de dinainte de război”
Războiul dintre Rusia și Ucraina intră în cea de-a șaptezecea zi de luptă și în timp ce Moscova se pregătește cu mult fast pentru ziua de 9 mai, cunoscută ca fiind Ziua Victoriei când rușii i-au capitulat pe naziști în 1945, încheiând astfel Cel de-al Doilea Război Mondial, rachetele și bombardamentele nu încetează să cadă asupra țării vecine. În paralel, mai multe explozii petrecute săptămâna trecută în Transnistria a ridicat deja supozițiile extinderii războiului către Republica Moldova. Totuși, în acest sens, Ministerul Apărării de la Chișinău a respins informațiile apărute în cotidianul britanic „The Times”, potrivit cărora Rusia ar fi luat deja decizia să invadeze Republica Moldova. De altă parte, ucrainenii și-au fortificat cu blocuri din beton punctul de trecere cu Transnistria.
În Rusia, o televiziune controlată de stat a difuzat imagini cu trupele ruse care ar fi început o operațiune de curățire a complexului siderurgic ucrainean, Azovstal. Mai puțin cnvingator a fost însă alt ziarist rus, care transmite războiul pe YouTube, având 800.000 de urmăritori. „Pățania lui arată cum funcționează propaganda rusă. Așa-zisul jurnalist militar se înțelege cu operatorul unui tun anti-aerian să-i facă atmosferă de război pe durata relatării de la fața locului. În imaginile video, observăm artileria ucraineană lovind tancuri rusești și un lansator de rachete termobarice. La scurt timp după ce lansatorul e atins, încep să zboare rachetele termobarice aflate pe țeavă”, informează Protv.
În ciuda atmosferei manipulatoare creată special pentru mass media și opinia publică, analiștii militari americani și britanici confirmă că, pe frontul din Donbas, ofensiva Rusiei rămâne anemică și greoaie. Totuși, niciun ucrainean nu a rămas cu o traumă cutremurătoare care îi va marca până la sfârșitul vieții.
Conform unor imagini transmise de Protv, o femeie în vârstă de 68 de ani își jelea nepoata ei de șapte ani, la mormânt. Anastasia a fost împușcată de un lunestist rus în timp ce familia încerca să fugă din Bucea. Drama s-a petrecut sub ochii bunicii, care o creștea, fetița fiind orfană de mamă. „Era tare dragalașă și simpatică, toată lumea o plăcea, era veselă, mereu îmi cerea să-i cânt ceva”, își amintește cu amar bunica.
Altă familie, încă o dramă sfâșietoare. Deși rușii au promis în mod repetat: „Pe soldații capturați îi tratăm cu onoare și înțelegere”. Dan Zvonyk, un soldat ucrainean de 25 de ani, a fost executat la cinci zile după ce a fost luat prizonier în Mariupol. Rușii au trimis mamei acestuia fotografii cu trupul neînsuflețit. „Am dat un țipăt. Ultimul. Simt doar o durere imensă și deșărtăciune... Asta e tot”, deplânge Anna Zvonyk, mama soldatului ucrainean uciș.
Imaginile cu o femeie de 83 de ani pregătind cozonaci de Paște în ruinele casei ei din Horenka au impresionat toată Ucraina. În martie, femeia a retrăit experiențele din al Doilea Război Mondial. „Zburau obuzele. Am ferecat ușile și m-am bagat in dulap, acolo am stat toată noaptea, doar cu o sticla de apă. A doua zi dimineață, m-a dus fata în pivniță. Războiul ne-a unit. Acum, după întoarcere, ne îmbrățișăm întruna. Adevărul e că nu știam să prețuim viața de dinainte de război”, mărturisește Vira Honcharuk.
Rușii nu sunt duri și neiertători doar cu ucrainenii. Potrivit unei informații din media internațională, fondatorul uneia dintre cele mai mari bănci din Rusia, care a criticat războiul din Ucraina într-o postare pe Instagram a fost contactat de către administrația președintelui rus, Vladimir Putin fiind amenințat că i se va naționaliza banca. Cu o avere de 9 miliarde de dolari în luna noiembrie, Oleg Y. Tinkov a recunoscut că săptămâna trecută a vândut 35% din acțiuni unui miliardar rus din industria mineritului. „Nu am putut discuta prețul. Era ca un ostatic - iei ce ți se oferă. Nu am putut negocia”, a spus Tinkov.
În cadrul unui interviu pentru „The New York Times, miliardarul a spus că și-a angajat bodyguarzi după ce prieteni de-ai săi care au legături cu serviciile de securitate ale Rusiei i-au spus că ar trebui să se teamă pentru viața lui și a glumit spunând că dacă a supraviețuit leucemiei, poate că va fi ucis de Kremlin.
„Am realizat că Rusia, ca țară, nu mai există. Credeam că regimul lui Putin a fost rău. Dar desigur, nu mă gândeam că se va ajunge la o astfel de catastrofă”, a adăugat acesta.
Comments