SUA dictează opinia publică mondială făcând planeta să se teamă de un potențial război cu Rusia
Cu fiecare zi care trece, tensiunile dintre Rusia și Ucraina sunt și mai alimentate de Statele Unite ale Americii și NATO. Prin puterea lor de influență, americanii folosesc imaginile din satelit care arată prezența tancurilor și soldaților ruși la granița cu Ucraina, avertizând cu privire la un potențial atac. De cealaltă parte, Moscova a transmis public în repetate rânduri că nu intenționează să invadeze pe nimeni și că are tot dreptul să facă ceea ce își dorește pe teritoriul său. În schimb, îi cere NATO să nu se mai extindă către est şi să nu mai includă foste republici sovietice.
Pretinzând că îi ajută pe ucrainieni (cu toate că Ucraina nu este membră NATO), americanii amenință Rusia că în caz de război, vor urma riposte dezastruase. Mai mult, pentru a se asigura că Ucraina nu este singură în acest conflict, SUA au decis să suplimenteze numărul trupelor NATO din România, Bulgaria și Polonia iscând o reacție dură din partea Kremlinului.
Și pentru că nu beneficiază de resurse militare suficiente, Uniunea Europeană promite sancțiuni la adresa Rusiei, în cazul în care aceasta va ataca Ucraina. În cursul zilei de astăzi, atât Cancelarul german Olaf Scholz cât şi premierul britanic Boris Johnson au avertizat că Rusia ar trebui să se aştepte la costuri „considerabile” în cazul unei agresiuni militare împotriva Ucrainei.
În cadrul unei convorbiri telefonice avute joi seara, cei doi lideri ai Marii Britanii și Germania, s-au declarat de acord asupra faptului că ar trebui ca o nouă agresiune militară a Rusiei contra Ucrainei să fie evitată. „Trebuie să fie clar că, într-o astfel de situaţie, Rusia ar trebui să se aştepte la costuri considerabile şi grave”, a explicat cancelaria germană într-un comunicat. Potrivit unui purtător de cuvânt al şefului executivului britanic, Boris Johnson și cancelarul german „împărtăşesc îngrijorarea profundă faţă de acţiunea destabilizatoare în desfăşurare a Rusiei în Ucraina, şi au declarat că orice invadare a Ucrainei ar fi o eroare strategică gravă”. „Prim-ministrul a subliniat importanţa pentru aliaţii NATO de a lucra împreună la un răspuns coordonat”, a adăugat purtătorul de cuvânt britanic.
Discuțiile dintre cei doi vin în contextul în care tensiunile între Occident și Moscova s-au multiplicat în ultima săptămână, mai ales că după mai multe întâlniri, toate rundele de negocieri dintre NATO și Rusia au eșuat. Între timp, Belarusul s-a alăturat Rusiei și a transmis că în luna februarie vor desfășura împreună exerciții militare în apropierea graniței fostei republici sovietice cu Polonia și Lituania, state membre ale NATO.
Fără prea multe puteri militare, Ucraina a cerut ajutor internațional, sperând astfel că presiunea celorlalte țări o vor convinge pe Rusia să renunțe la potențialul plan de atac. După ce președintele american, Joe Biden dar și lideri ai mai multor țări europene au răspuns promt la apelul de ajutor, președintele ucrainean, Volodymyr Zelensky i-a mulțumit liderului de la Casa Albă pentru „asistența diplomatică și militară fără precedent”. „Este bine de ştiut că rămâne activă calea diplomatică a contactelor cu Rusia”, a scris pe Twitter ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, mulţumind Washingtonului pentru “cooperarea sa strânsă”.
În acord cu această intenție, Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock s-a arătat bucuroasă de intervenția americanilor, mărturisind însă că se aşteaptă ca discuţiile cu Rusia despre conflictul din Ucraina să fie intense. „Trebuie să ne luptăm pentru fiecare milimetru ca să ajungem la o mai bună securitate”, a declarat ea pentru ediţia de sâmbătă a ziarului german Suddeutsche Zeitung, într-un interviu consultat în avans de DPA.
Annalena Baerbock şi omologul său rus Serghei Lavrov şi-au semnalat disponibilitatea „de a discuta despre fiecare propoziţie” a Acordului de la Minsk din 2015, care asigură, printre altele, autonomie pentru separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei şi controlul Ucrainei asupra graniţei sale cu Rusia.
La polul opus, Moscova a amenințat statele occidentale cu cele mai grave consecinţe dacă ele vor continua să ignore îngrijorările legitime în ceea ce priveşte întărirea militară a SUA şi NATO în Ucraina şi la frontierele Rusiei. „Acest lucru poate fi evitat dacă Washingtonul reacţionează pozitiv la propunerile noastre de acord privind garanţiile de securitate, la care sperăm să primim un răspuns scris din partea SUA articol cu articol săptămâna viitoare”, a transmis Ministerul rus de Externe într-un comunicat.
Comments