SUA au depășit pragul de 500.000 de decese provocate de Covid-19
În timp ce cadrele medicale se luptă din răsputeri să țină pasul cu volumul cererii de vaccinări anti-coronavirus, iar autoritățile caută deja soluții de ridicare treptată a restricțiilor impuse, oamenii de știință nu mai contenesc din a face studii cu privire la Covid-19 și efectele sale. Chiar dacă acest inamic invizibil amenință viața întregii omeniri încă din decembrie 2019, experiența pe care o au specialiștii cu noul coronavirus nu este suficientă pentru a publica un manual clar și sigur despre această boală. Mai mult, noile mutații ale Covid-19, par să facă lupta împotriva acestui inamic invizibil, una și mai previzibilă.
În acest sens, recent, un studiu japonez publicat marți în jurnalul științific Physics of Fluids și efectuat de o echipă de cercetători, condusă de Keiko Ishii de la Departamentul de Inginerie Mecanică de la Universitatea Aoyama Gakuin din Japonia, arată că o simplă conversație între două persoane care se află aproape una de alta, cu sau fără mască, cum ar fi într-un coafor sau într-un cabinet stomatologic, poate transmite coronavirusul.
În prezent, cadrele medicale știu că noul coronavirus se poate răspândi de la persoanele infectate chiar dacă acestea sunt asimptomatice, prin picăturile foarte mici din aerul expirat. Până în acest moment, majoritatea studiilor efectuate s-au concentrat asupra a ceea ce se întâmpl ă atunci când persoana infectată tușește sau strănută, iar picăturile sunt expulzate pe distanțe mari.
În studiul său, echipa de cercetători japonezi, a folosit fumul și lumina laser pentru a se observa fluxul de respirație în apropierea și în jurul a două persoane care conversează în diferite poziții. Aceștia au acordat o atenție deosebită pozițiilor comune în industria serviciilor, precum la saloane de coafură, în cabinete medicale sau centre de îngrijire pentru persoane bolnave sau vârstnice. „Lichidul utilizat în aceste dispozitive de vapat a constat dintr-un amestec de glicerină şi propilen glicol care produce un nor de picături ce reflectă lumina unui laser, ceea ce permite vizualizarea direcţiei fluxurilor de aer. S-a analizat astfel caracteristicile de difuziune ale expiraţiei cu şi fără mască, atunci când o persoană stătea în picioare, ori aşezată, cu faţa în jos sau cu faţa în sus”, a explicatIshii.
Pentru a înțelege și mai bine riscul transmiterii noului coronavirus, cercetătorii au decis să efectueze experimentele și la coaforul Colegiului de Estetică Yamano din Tokyo. Potrivit studiului, testele au demonstrat că aerul expirat de o persoană fără mască în timp ce vorbește, are tendința de a se îndrepta în jos sub influența gravitației. Practic, în cazul în care un client sau pacient se află mai jos de persoana infectată, aceasta se poate infecta la rândul său. „Când persoana care oferă servicii poartă mască în timp ce stă în picioare sau în şezut, norul de vapori tinde să adere la corpul acestei persoane care are o temperatură mai mare decât cea din mediul înconjurător iar aerul se îndreaptă în sus. Însă, în cazul în care tehnicianul se apleacă în faţă, picăturile tind să se detaşeze de corpul acelei persoane şi pot ajunge pe clientul sau pacientul aflat mai jos. Scuturile faciale- apărătoare din plastic ce înconjoară întreaga faţă - pot preveni particulele degajate dinspre masca angajatului salonului de coafură sau asistentei către client. Scutul facial a contribuit la ridicarea aerului expirat. Prin urmare, este mult mai eficientă utilizarea unei măşti şi a unui scut facial în cazul celor care oferă servicii pentru clienţi”, potrivit lui Ishii.
În altă țară, un studiu realizat de Pfizer și Ministerul israelian al Sănătății, arată că vaccinul anti-Covid produs de compania americană, are o eficiență de 89,4% în prevenirea infecțiilor, indiferent dacă pacienții prezintă simptome sau nu. Momentan, rezultatele studiului nu au fost publicate oficial. Potrivit unor informații publicate anterior de ministerul Sănătății din Israel, vaccinul celor de laPfizer s-a dovedit a avea o eficienţă de 95.8% în prevenirea infectării cu noul coronavirus la două săptămâni după inocularea celei de-a doua doze, o eficienţă de 99.2% în prevenirea formelor severe şi de 98.9% în prevenirea decesului.
În prezent, Israelul este una dintre țările cu cea mai mare rată de vaccinare împotriva noului coronavirus, în condițiile în care peste 4,25 de milioane de persoane (raportat la o populație de nouă milioane) au fost vaccinate cu prima doză, iar 2,88 de milioane au primit deja și a doua doză.
Peste Ocean însă, în Statele Unite ale Americii, ieri, a fost depășit pragul de 500.000 de decese provocate de Covid-19. Acest moment sumbru a fost marcat de ceremonii la Casa Albă unde au fost aprinse 500 de lumânări și au fost coborâte în bernă drapelele, timp în care, clopotele catedralei naționale din Washington au răsunat tânguitor în amintirea victimelor pandemiei. „Să facem ca asta să nu fie o poveste despre prăbușirea noastră, ci despre cum ne-am ridicat de la pământ. Luptând de atâta timp cu această pandemie, nu trebuie să devenim nepăsători la durere. Nu trebuie să ajungem să vedem fiecare viață drept simpla statistică ori detaliu la știri. Pentru cei rămași în urmă, știu foarte bine cum e să nu fii alături de cel drag când moare. Gaura neagră din piept, vinovăția și furia supraviețuitorului, credința zdruncinată”, a îndemnat președintele Joe Biden.
Comments