Rusia avertizează: „SUA profită de pe urma războiului din Ucraina”
Războiul dintre Rusia și Ucraina este purtat într-o Europă modernă, de mai bine de două luni de zile. În timp ce întreaga planetă privește înmărmurită la zecile de mii de morți, trauma refugiaților și prăbușirea fizică a unei întregi țări, Moscova a avertizat că nicio țară nu poate interveni în război, altfel, vor exista consecințe grave.
În ciuda faptului că lupta se dă între armata rusă și ucraineni, analiștii politici sunt de părere că în realitate, războiul este între Rusia și NATO, sau mai bine spus, Statele Unite ale Americii.
În acest sens, Rusia a acuzat SUA că încearcă să profite de pe urma războiului, oferind Kievului oportunitatea de a se îndatora pentru generații întregi în fața americanilor. „Ucraina încearcă să obțină împrumuturi de miliarde de dolari pentru arme propuse de președintele american Joe Biden. Președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, conduce ţara într-o groapă de datorii. Programul de împrumut şi închiriere (Lend-Lease) este un împrumut de mărfuri care nu este ieftin: multe generaţii viitoare de cetăţeni ucraineni vor plăti pentru toate muniţiile, echipamentele şi alimentele pe care le vor furniza Statele Unite,“ a avertizat Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus.
Declarațiile acestuia vin după ce liderul de la Casa Albă, Joe Biden, a cerut Congresului la sfârșitul acestei săptămâni, 33 de miliarde de dolari pentru a sprijini apărarea Ucrainei în fața Rusiei, în timp ce Volodimir Zelenski a îndemnat parlamentarii să aprobe rapid cererea.
„Solicitarea de finanţare a lui Biden include peste 20 de miliarde de dolari pentru armament, muniţii şi alte echipamente militare, precum şi 8.5 miliarde de dolari în asistenţă economică directă pentru guvernul ucrainean şi trei miliarde de dolari în ajutor umanitar. Congresul a adoptat, joi, o legislaţie care invocă Legea de împrumut şi închiriere („Lend-Lease Act“) din 1941, propusă iniţial de preşedintele Franklin D. Roosevelt pentru a ajuta la înarmarea forţelor britanice care au luptat împotriva Germaniei Naziste”, informează Protv.
Totodată, acuzațiile Rusiei vin după ce la începutul acestui an, publicația britanică openDemocracy dezvăluia faptul că Moscova a petrecut majoritatea ultimelor două decenii investind greu în modernizarea echipamentului său de război. „Un război ar ajuta în mod clar. Orice înțelegere a acestei crize trebuie să ia în considerare că pe lângă toate celelalte lucruri, este o problemă de afacere: afacerea războiului”, a scris publicația în ianuarie.
Pe lângă Rusia, și China face declarații acuzatoare la adresa americanilor, și în mod special la adresa NATO.
Potrivit Ministrului chinez al Afacerilor de Externe, Alianța Nord Atlantică a dat peste cap Europa și a stârnit conflicte în regiunea Asia-Pacific. Aceste acuzații sunt o replică a avertismentele lansate de ministrul britanic de Externe, Liz Truss care, în cadrul unui discurs susținut la Mansion House în Londra, a cerut ca țările să respecte normele internaționale. „Inclusiv China. Mai mult, China şi Rusia că sunt agresori care lucrează în comun. Nu exclud posibilitatea ca Beijingul să folosească invazia Rusiei drept o oportunitate de a lansa propriul act de agresiune. Nu vor continua să avanseze dacă nu vor respecta regulile. China are nevoie de comerţ cu G7. Noi (Grupul celor Şapte) reprezentăm aproximativ jumătate din economia globală. Şi avem opţiuni. Am arătat în cazul Rusiei tipul de alegeri pe care suntem pregătiţi să le facem atunci când regulile internaţionale sunt încălcate”, a afirmat Truss.
Drept răspuns, Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a acuzat NATO că cere altor ţări să respecte normele de bază, în timp ce alianţa „a purtat războaie fără motiv şi a lansat bombe în state suverane, ucigând şi strămutând civili nevinovaţi”.
”NATO, o organizaţie militară din Atlanticul de Nord, a venit în ultimii ani în regiunea Asia-Pacific ca să îşi demonstreze puterea şi să stârnească conflicte. NATO a dat peste cap Europa. Încearcă acum să încurce regiunea Asia-Pacific şi chiar întreaga lume? În ceea ce privește poziţia Chinei cu privire la conflict, aceasta a fost consecventă şi clară. Întotdeauna am luat decizii independente bazate pe fondul cazului”, a spus Wang.
Pe de altă parte, CNN a informat săptămâna aceasta faptul că noile estimări ale Băncii Centrale a Rusiei arată că economia țării se va contracta între 8 şi 10% în 2022.
Sancțiunile impuse de statele occidentale au făcut ca activitatea economică a Rusiei să scadă în martie 2022, determinând o scădere a activității consumatorilor și a afacerilor și un declin al importurilor și exporturilor. În prezent, afacerile din Rusia se confruntă cu dificultăți considerabile din punct de vedere al producției și logisticii.
„Mediul extern pentru economia rusă rămâne provocator şi restricţionează semnificativ activitatea economică totuși, economia Rusiei nu va începe să se redreseze până la sfârşitul anului 2023”, se mai arată în comunicatul băncii.
Comentarios