top of page

Rusia acuză Occidentul că alimentează Ucraina cu muniție ca să prelungească războiul

Apelul disperat al președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, către liderii internaționali, cerându-le ajutor în războiul cu Rusia, a fost auzit de către cea mai puternică armată din lume. Astfel, Statele Unite ale Americii au trimis Ucrainei aeronave încărcate cu arme și muniții. În urma unei videoconferințe susținute în format restrâns pe tema războiului, liderii Uniunii Europene și NATO au convenit să sporească ajutorul militar acordat Kievului în cât mai scurt timp posibil. La numai câteva ore, Statele Unite, Olanda, Finlanda și Canada trimiteau echipamentul promis. Dacă în următoarele 24 de ore americanii au trimis 7 aeronave încărcate cu arme, muniție, drone și radare, Finlanda a grăbit și ea procesul de trimitere a ajutorului militar însă conținutul celui de-al treilea transport militar trimis la Kiev de la începutul războiului și până astăzi, a fost secret. Olanda însă a precizat clar că va trimite armament greu, inclusiv transporatoare blindate.

De altă parte, cancelarul german Olaf Scholz a declarat, după discuțiile cu partenerii NATO, că armata germană nu are ce dona Ucrainei. În schimb, Kievul poate cumpăra armament de la uzinele germane, iar Berlinul va plăti nota.

„Am cerut industriei militare germane să ne spună ce materiale pot oferi în viitorul apropiat. Ucraina a ales din această listă și noi vom oferi banii necesari pentru aceste achiziții”, a explicat Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.

Totuși, din cauza lipsei trupelor americani din Ucraina, SUA au puține modalități de a urmări aprovizionarea substanțială de antitanc, antiaeriene și de alte tipuri pe care le-au trimis Kievului. Potrivit CNN, este un risc conștient pe care administrația Biden este dispusă să și-l asume considerând că transferul de echipamente în valoare de sute de milioane de dolari este vital pentru menținea capacitatea ucrainenilor de a opri invazia Rusiei. Potrivit CNN, pe termen lung, există însă și riscul ca o parte dintre aceste arme să ajungă în mâinile altor armate.

„Când a decis să trimită arme și echipamente în valoare de miliarde de dolari în Ucraina, administrația Biden a luat în considerare riscul ca unele dintre ele să ajungă în cele din urmă în locuri neașteptate. Însă acum administrația Biden consideră că eșecul de a înarma în mod adecvat Ucraina este un risc mai mare”, a spus un oficial din domeniul apărării.

„Este un război - tot ceea ce fac și spun public este menit să-i ajute să câștige războiul. Fiecare declarație publică este o operațiune de informare, fiecare interviu, fiecare apariție difuzată cu Zelenski este o operațiune de informare. Nu înseamnă că este în vreun fel greșit să facă asta”, a spus o altă sursă familiarizată cu informațiile occidentale.

Cel mai important lucru pentru administrația Biden și țările NATO este faptul că se acționează imediat pe baza solicitărilor făcute de forțele ucrainene. În ceea ce privește riscul ca acest armament să nu ajungă la cine trebuie, totul rămâne la nivelul de speranță și încredere.

„Nu aș putea să vă spun unde sunt în Ucraina și dacă ucrainenii le folosesc în acest moment. Nu ne spun despre fiecare cartuș de muniție pe care îl trag și cine și când. S-ar putea să nu știm niciodată exact în ce măsură au folosit dronele Switchblade”, a declarat săptămâna trecută un oficial de rang înalt din domeniul apărării.

„Departamentul Apărării nu alocă armele pe care le trimite pentru anumite unități ale armatei ucrainene. Camioanele încărcate armele furnizate de SUA sunt preluate de forțele armate ucrainene - în primul rând în Polonia - și apoi conduse în Ucraina. Apoi rămâne la latitudinea ucrainenilor să stabilească unde merg și cum sunt alocate”, a declarat secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby.

Cum era de așteptat, aceste ajutoare militare nu sunt pe placul Moscovei. Potrivit ministrului rus al Apărării, Occidentul alimentează Ucraina cu muniție ca să prelungească războiul. „Statele Unite și tările occidentale fac tot ce pot să prelungească operațiunea militară specială din Ucraina. Livrările continue de arme demonstrează intenția Vestului de a împinge Kievul să lupte până la ultimul ucrainean”, a declarat Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării.

În dreptul acestei acuzații, Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a transmis: „Războiul se poate opri astăzi, dacă Rusia decide să-l oprească. Nu are nicio legătură cu livrările de arme către Ucraina. Ucraina doar se apără. Iar războiul va înceta în ziua în care Rusia decide să-l oprească”.

Între timp, Rusia arată cu degetul către România, acuzând-o ă are mercenari români care activează în rândurile unităților ucrainene. Informația e negată de ministrul român al Apărării. „E propaganda Rusiei, care încearcă continuu să arate multe lucruri, în primul rând vrea să arate opiniei publice interne că există un război în care Rusia se luptă cu toată lumea. Felul în care e făcută această comunicare, cu date foarte precise, vrea să arate cât mai multă precizie. E un efect de retorică propagandistică”, a explicat Vasile Dîncu, ministrul român al Apărării.

În cadrul aceleiași întâlniri prin videoconferință, președintele român, Klaus Iohannis a cerut participanților crearea accelerată a unui grup de luptă în România, pentru consolidarea flancului estic al NATO.

„Liderii au evaluat strategia cuprinzătoare de sprijin pentru Ucraina, pe toate dimensiunile, și au abordat măsurile ferme și coordonate de răspuns întreprinse de comunitatea internațională, cu referire la pachetele extinse de sancțiuni, pentru contracararea acțiunilor Rusiei”, a transmis Administrația Prezidențială.



Etichete:

Comments


Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page