top of page

Rusia a făcut primul pas către un război cu Ucraina


Pentru mulți analiști politici, primul pas către un război între Rusia și Ucraina a fost făcut de către președintele rus, Vladimir Putin când a declarat luni, că regiunile ucrainiene Donețk și Lugansk sunt independente. Această declarație justifică intenția Rusiei de a intra pe acest teritoriu. Conform șefului de la Kremlin, amploarea acțiunilor armatei ruse în aceste două regiuni separatiste depinde de evoluția situației din teren.

Această declarație vine în urma aprobării de către Camera Superioară din Parlamentul rus a cererii lui Vladimir Putin de a desfășura militari ruși în susținerea separatiștilorproruşi din cele două regiuni din estul Ucrainei a căror independenţă a recunoscut-o luni.

Astfel, după o dezbatere fulger, Consiliul Federaţiei a aprobat în unanimitate, cu 153 de voturi, cererea lui Putin de a desfășura trupe în regiunile separatiste din estul Ucrainei. Potrivit Ministrului-adjunct al apărării al Rusiei, Nikolai Pankov, „la frontierele republicilor populare Doneţk şi Lugansk, au fost desfăşuraţi 60.000 de soldaţi şi blindate”. „Nu avem de ales. Trebuie să luăm apărarea locuitorilor din aceste tinere state. Vă cer să susţineţi propunerea preşedintelui Putin”, a insistat el.

La câteva minute după ce senatul i-a aprobat cererea, Vladimir Putin a fost întrebat de jurnaliști cât de departe vor merge trupele trimise de Kremlin în estul Ucrainei.

„Nu spun că trupele vor fi dislocate acolo imediat după întâlnirea noastră. Este efectiv imposibil de prezis spectrul acțiunilor potențiale. Depinde de situația specifică care se dezvoltă acolo, pe teren”, a spus Vladimir Putin.

Mai mult, pentru a le reaminti ucrainienilor și aliaților săi că un război cu Rusia este un război pierdut din start, președintele rus a declarat astăzi, într-un discurs de Ziua Apărătorilor Patriei, că armata rusă are la dispoziție o armă fără egal în lume, în timp ce țara sa a făcut eforturi pentru modernizarea armatei, astfel că trupele ruse au devenit mai mobile și au dobândit experiență de luptă. De asemenea, pregătirea militarilor a devenit mai riguroasă.

„O armă care nu are egal în lume a fost pusă în serviciul armatei. Vom continua să dezvoltăm sisteme promițătoare, inclusiv rachete hipersonice, bazate pe noi principii fizice și vom extinde utilizarea tehnologiilor digitale avansate și a elementelor de inteligență artificială. Sunt arme ale viitorului, care uneori măresc potențialul de luptă al Forțelor Armate ale Rusiei”, a anunțat Vladimir Putin.

În luna decembrie, Putin a subliniat că Rusia este lider mondial când vine vorba despre dezvoltarea armamentului modern, fiind singura țară din lume în care rachetele hipersonice fac deja parte din arsenalul trupelor sau sunt într-un stadiu avansat de dezvoltare. Atunci, președintele rus a prezentat aceste rachete hipersonice ca fiind “invincibile”, deoarece sunt capabile să depăşească orice scut antirachetă existent la ora actuală.

„Rachetele hipersonice Kinzhal sunt în acest moment în serviciu experimental de luptă, în timp ce sistemul Avangard este deja în serviciu de luptă. De asemenea, Rusia mai are în faza de teste și racheta hipersonică Zircon”, informează Protv.

Cu un astfel de arsenal miliar, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că ce trăim acum reprezintă ”cel mai periculos moment pentru securitatea Europei din generația noastră”, avertizând Rusia că, dacă atacă, va suferi ”sancțiuni și mai dure”.

Ce se întâmplă în Ucraina este o criză creată doar de Rusia. Suntem solidari cu poporul ucrainean şi guvernul său. Este cel mai periculos moment pentru securitatea Europei din generaţia noastră. Principala responsabilitate a NATO este să ne asigurăm că nu vor exista niciun fel de agresiuni asupra unui stat membru al Alianţei, de aceea am crescut prezenţa militară pe flancul estic. Rusia subminează suveranitatea Ucrainei. Vom continua să oferim sprijin politic Ucrainei. Ruşii au promis că se vor retrage, dar au adus şi mai multe trupe. Noi trupe ruseşti au intrat în Donbas. Nu este prea târziu să se retragă. Continuăm să cerem Rusiei să facă un pas înapoi, să detensioneze situaţia. Dacă Rusia decide să atace Ucraina, vor exista sancţiuni şi mai dure. Aliaţii vor continua să ofere sprijin Ucrainei pentru a o ajuta să-şi întărească siguranţa cibernetică.

Rusia a invadat deja Ucraina în 2014. Au anexat Crimeea. Ce vedem în prezent e că o ţară care a invadat deja, invadează în continuare, având o prezenţă militară şi mai mare. Este o situaţie gravă, deoarece se adaugă şi recunoaşterea independenţei Republici Populare Doneţk şi Lugansk. Rusia a trecut de la încercări ascunse de a destabiliza Ucraina la acţiuni militare deschise. Aceasta este o escaladare gravă a Rusiei şi o încălcare flagrantă a dreptului internaţional.

NATO este hotărâtă şi unită în angajamentul său de a proteja şi apăra toţi aliaţii. În ultimele săptămâni, aliaţii au desfăşurat 1000 de trupe suplimentare pe flancul de est şi au pus mai multe în aşteptare. Avem peste 100 de avioane în alertă maximă şi sunt peste 120 de nave ale aliaţilor pe mare, din punctul nordic, până în Marea Mediterană. Forţa de răspuns a NATO a fost activată. Suntem în stare de alertă ridicată. Am trimis unităţi din partea unor ţări aliate – SUA a trimis soldaţi în România, Germania a trimis în Lituania. Regatul Unit are trupe prezente în Estonia.

Rusia a făcut ceea ce am prezis că o să facă. A crescut semnificativ prezenţa militară la graniţa cu Ucraina. Nu vom compromite valorile de bază ale NATO – dreptul naţiunilor de a-şi alege propria cale. Când Rusia spune că trebuie să semnăm un acord şi să ne retragem din Europa de est, nu putem accepta asta. Războiul este un risc real. Avertizăm de luni de zile. Ce am prezis, s-a întâmplat, dar e posibil ca Rusia să nu invadeze. Ucraina e un partener foarte apreciat. Le oferim sprijin militar şi politic. Însă, când vine vorba despre aliaţii NATO, oferim securitate absolută”, a declarat Jens Stoltenberg.



Etichete:

Commenti

Impossibile caricare i commenti
Si è verificato un problema tecnico. Prova a riconnetterti o ad aggiornare la pagina.
Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page