top of page

Record de infectări cu noul coronavirus în Marea Britanie - 53.135 cazuri



Documentul post-Brexit semnat de Bruxelles și Londra, săptămâna trecută a fost astăzi aprobat de Parlamentul britanic cu 521 de voturi „pentru” și 73 de voturi „împotriva”. Astfel, cu o zi înainte ca perioada de tranziție dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie să se încheie, acordul care prevede condițiile relației bilaterale dintre cele două tabere a devenit lege. Semnat astăzi la ora locală 09:30 de ambele camere, documentul mai trebuie să treacă prin mâna reginei Elizabeta a II-a pentru a-și da consmțământul, după care acesta va intra în vigoare joi, la ora 23:00 GMT.

În seara aceasta, premierul britanic, Boris Johnson și-a adăugat semnătura pe același document. „L-am citit? Răspunsul este da”, a declarat liderul de la Londra după semnarea acordului. Conform Protv „Acordul este format din trei documente: acordul comercial şi de cooperare între UE şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), de o parte, şi Regatul Unit, de cealaltă parte; acordul privind procedurile de securitate pentru schimbul şi protejarea informaţiilor cu caracter confidenţial între UE şi Regatul Unit; acordul privind cooperarea pentru folosirea sigură şi paşnică a energiei nucleare, între Euratom şi Regatul Unit”.

Între timp, Marea Britanie continuă să se concentreze pe a doua cea mai importantă problemă cu care se confruntă în prezent și anume, pandemia de coronavirus și recordul de cazuri noi. Departe de finalul luptei cu Covid-19, britanicii nu mai fac față valului de contaminari raportate de la o zi la alta. Prezența noii tulpini de coronavirus, contagioasă cu 70% mai mult, a determinat o explozie de infectări în Marea Britanie, forțând autoritățile să confirme 53.135 de cazuri în ultimele 24 de ore. Acesta reprezintă un nou record după ce, cu o zi în urmă, britanicii credeau că sunt deja în fața unui record când au fost înregistrate cu 11.000 de cazuri mai puține (și anume 41.385). Până în prezent, Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord se confruntă cu un bilanț total de 2.382.865 de contaminări și 71.567 de decese cauzate de noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore, autoritățile au raportat 414 decese asociate cu Covid-19. „Marea Britanie continuă să înregistreze niveluri fără precedent de infectări. Acest lucru, este foarte îngrijorător, mai ales pentru că spitalele noastre sunt cele mai vulnerabile. În vreme ce numărul cazurilor raportat astăzi include unele din perioada sărbătorilor, aceste cifre reflectă în mare o creștere reală. Este esențial, acum mai mult ca niciodată, să continuăm să lucrăm împreună pentru a opri răspândirea virusului, să reducem rata infecției și să îi protejăm pe cei mai vulnerabili și NHS (National Health System)”, a mărturisit Dr. Susan Hopkins, consilier la Public Health England (PHE).

După ce, la începutul lunii decembrie, Marea Britanie a devenit prima țară europeană care a aprobat vaccinul american produs de Pfizer în colaborare cu BioNTech, astăzi a venit rândul vaccinului dezvoltat de Oxford/AstraZeneca. După ce a comandat 100 de milioane de doze, suficiente pentru vaccinarea a 50 de milioane de oameni, MHRA, organismul britanic de reglementare a medicamentelor a certificat faptul că vaccinul este unul sigur și eficient. Conform Ministrului britanic al Sănătății, Matt Hancock, prima persoană care va primi vaccinul nou aprobat o va face pe data de 4 ianuarie, urmând ca a doua doză a vaccinului să fie administrată la 4-12 săptămâni după prima. „Cele 100 de milioane de doze de vaccin comandate către AstaZeneca, împreună cu cele 30 de milioane de doze de vaccin Pfizer sunt sificiente să vaccineze pe toată lumea cu câte două doze, mai puțin copiii”, a declarat acesta.

„Au fost necesare multe ore de luccru pentru a se ajunge la decizia de aprobare a vaccinului, iar grupul pe care îl conduc, a urmărit datele legat de siguranța, eficacitatea și calitatea vaccinului”, a adăugat Președintele Commission on Human Medicine Exoert Working Group, Sir Munir Pirmohamed. Potrivit șefei MHRA, Dr. June Raine, „nimic nu a fost omis în procesul de aprobare a vaccinului Oxford, toate datele fiind analizate odată ce au devenit disponibile, lucru făcut contra cronometru”.

„Acum, odată ce prima autorizaţie de folosirea a vaccinului în afara testelor clinice a fost acordată, mai avem multe lucruri de făcut şi vom continua să oferim mai multe date către autorităţi de reglementare până ce vom putea vedea vaccinul folosit pentru a salva vieţi peste tot în lume. Este o zi de sărbătorit pentru echipa care a dezvoltat vaccinul, după un an de muncă foarte grea, în circumstanţe dificile”, a declarat Prof. Sarah Gilbert, femeia care a conceput vaccinul Oxford – AstraZeneca.

Potrivit premierului britanic, dezvoltarea vaccinului Oxford-AstraZeneca este un triumf pentru știința britanică. „Acum vom vaccina cât de mulți oameni pe cât de repede posibil”, a precizat Boris Johnson.



Etichete:

Comentários


Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page