top of page

„Putin este dezinformat de consilierii săi despre cât de prost se comportă armata rusă”


În războiul dintre Rusia și Ucraina, pagubele suferite de ucraineni sunt atât de devastatoare încât lumea se întreabă dacă și când va avea această țară timp și resursele necesare să reconstruiască tot ce s-a distrus. Iar dacă clădirile pot fi reconstruite, pentru cei peste 1.000 de civili morți și alte sute de soldați ucraineni care și-au pierdut viața, nu se mai poate face nimic.

„Peste 1.000 de civili au fost uciși în Ucraina, de la începutul războiului. Cu toate acestea, numărul real al morților este probabil să fie semnificativ mai mare. Civilii suportă suferințe incomensurabile, iar criza umanitară este critică. Mai mult, Rusia este vinovată și de 24 de atacuri cu bombe cu dispersie în Ucraina”, a transmis ONU.

Dintre toate orașele și regiunile ucrainene, orașul Mariupol este aproape șters de pe fața pământului. „Locul este decimat din punct de vedere structural de atacurile aeriene rusești”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

„Miercuri, 1.530 de locuitori din Mariupol și locuitori ai așezărilor din regiunea Zaporojie s-au autoevacuat”, confirmă Kirill Timoșenko, șeful adjunct al Oficiului Președintelui Ucrainei.

Cu toate că armata rusă este cea care domină acest război, analiștii politici sunt de părere că Moscova nu s-a așteptat ca Ucraina să reziste atât de mult, sperând inițial că va putea cuceri Kievul în doar 2 zile. Această greșeală a survenit după ce soldații ruși au început să întâmpine probleme de combustibil și infrastructură pe teritoriul Ucrainei. Mai mult, potrivit lui Kate Bedingfield, directorul de comunicații la Casa Albă, Putin ar fi fost mințit de consilierii săi. „Avem informații că Putin s-a simțit indus în eroare de armata rusă, ceea ce a dus la tensiuni persistente între el și conducerea sa militară. Credem că Putin este dezinformat de consilierii săi despre cât de prost se comportă armata rusă și despre cum economia rusă este paralizată de sancțiuni, deoarece consilierii săi seniori le este prea frică să-i spună adevărul. Putin nu ştia că armata sa recruta şi pierdea recruţi în Ucraina, ceea ce demonstrează o ruptură clară în fluxul de informaţii fiabile care ajung la preşedintele rus”, a punctat el.

În cursul zilei de astăzi, Președintele rus, Vladimir Putin, l-a promovat pe Ramzan Kadyrov în funcția de general-locotenent pentru rolul său în invazia Ucrainei.

Cu toate că în cursul negocierilor pentru un acord de pace desfășurate la începutul acestei săptămâni, în Istanbul, Rusia a promis că își va retrage armata din jurul Kievului, luptele grele au continuat și astăzi la periferia capitalei Ucrainei. Potrivit echipei de știri a CNN, în suburbia Irpin s-au auzit în mod constant bombardamente și focuri de armă.

Între timp, Guvernul german a indicat că preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a asigurat, miercuri, pe cancelarul Olaf Scholz că Europa poate continua să plătească gazele ruseşti în euro şi nu în ruble, aşa cum ordonase recent Moscova. „Putin l-a asigurat pe Scholz că plăţile Europei luna viitoare vor continua să fie în euro şi transferate ca de obicei la Gazprom Bank, care nu este lovită de sancţiuni şi că aceasta se va ocupa de conversia în ruble. Preşedintele Putin subliniase că nimic nu se va schimba pentru partenerii contractuali europeni când noul sistem de plăţi cerut de Moscova va intra în vigoare la 1 aprilie”, a transmis purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit.

De altă parte, premierul britanic, Boris Johnson cere intensificarea sancțiunilor împotriva Rusiei până când aceasta își va retrage total trupele din Ucraina. „O încetare a focului în războiul dintre Rusia şi Ucraina nu ar fi un motiv suficient pentru ridicarea sancţiunilor impuse guvernului preşedintelui rus Vladimir Putin. În opinia mea, ar trebui să continuăm să intensificăm sancţiunile până la plecarea ultimului soldat rus din Ucraina”, a declarat Boris Johnson în faţa unei comisii parlamentare.

Etichete:

Comments


Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page