top of page

Profesorii și angajații școlilor din New York sunt obligați să se vaccineze anti-Covid



Lupta împotriva noului coronavirus a devenit o cursă contra-cronometru în cadrul căreia pe de o parte, specialiștii încearcă să deslușească dacă se impune o a treia doză de vaccin anti-Covid pentru asigurarea unei protecții mai ridicate, iar pe de alta, autoritățile sanitare depun eforturi considerabile pentru a-i convinge pe oameni să se vaccineze. Amenințarea celui de-al patrulea val al pandemiei cauzat de răspândirea alarmantă a variantei Delta (considerată a fi cea mai contagioasă dintre toate variantele depistate până în prezent), îi determină pe oficialii multor țări să nu mai lase loc de alegere atunci când vine vorba de vaccin, constrângând pe cât de mult posibil alegerea civililor cu privire la imunizare.

În acest sens, autoritățile din Grecua au anunțat astăzi, că persoanele care nu s-au vaccinat împotriva Covid-19 nu vor mai beneficia de testare gratuită. Această decizie are ca scop încercarea de a impulsiona vaccinarea populației. Potrivit guvernului de la Atena, noua măsură va intra în vigoare pe data de 13 septembrie, iar cei nevaccinați vor fi obligați să se testeze o dată sau de două ori pe săptămână, în funcție de profesia pe care o au. În prezent, prețul unui test rapid în Grecia este de 10 euro.

„Aceste măsuri nu sunt punitive. Ele reprezintă datoria noastră față de toți cei care au trecut cu grijă prin 18 luni de pandemie, cei care și-au pierdut magazinele, locurile de muncp, care au fost nevoiți să lucreze de acasă pentru a se proteja”, a transmis Ministrul elen al Sănătății, Vassilis Kikilias.

De la debutul pandemiei de coronavirus pe teritoriul Greciei și până în prezent, țara a înregistrat 13.422 de decese asociate Covid-19 și mai mult de 562.000 de contaminări. Potrivit autorităților de aici, aproximativ 6 milioane dintre cei 11 milioane de locuitori au primit deja una sau două doze de ser anti-coronavirus.

Tot astăzi, Iranul a confirmat un nou record de decese asociate cu Covid-19. Potrivit datelor oficiale, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 700 de morți în condițiile în care, această țară a Orientului Mijlociu se confruntă deja cu cel de-al cincilea val al pademiei, alimentat de varianta Delta. Astfel, Potrivit Ministerului Sănătăţii, 709 pacienţi au murit de Covid-19 în ultimele 24 de ore, în timp ce recordul precedent, 684 de decese, s-a înregistrat duminică.

În total, pandemia a provocat 103.357 de decese în rândul celor 4.756.394 de persoane infectate în Iran. Totuși, potrivit mai multor responsabili iranieni, statisticile oficiale privind epidemia sunt în mare măsură subestimate. Conform datelor oficiale, mai puţin de 6,5 milioane dintre cei aproximativ 83 de milioane de locuitori ai ţării au primit două doze de vaccin anti-coronavirus.

De altă parte, primarul orașului american, New York, Bill de Blasio pare să ia foarte în serios lupta împotriva variantei Delta. Temându-se că un nou val al pandemiei l-ar determina să închidă din nou orașul, provocând astfel numeroase pagube economice, oficialul a decis ca profesorii și ceilalți angajați ai școlilor publice din New York City să fie obligați să se vaccineze împotriva Covid-19. „Departamentul pentru sănătate al oraşului va emite un ordin prin care va impune ca toţi cei 148.000 de membri ai personalului din cel mai mare district şcolar din Statele Unite să primească cel puţin o doză de vaccin până pe 27 septembrie. În timp ce cursurile vor începe în New York pe 13 septembrie, Departamentul Educaţiei nu va mai avea opţiunea de a se supune testării săptămânale. Vrem ca şcolile noastre să fie extraordinar de sigure tot timpul anului”, a declarat Bill de Blasio într-o conferinţă de presă.

Potrivit Meisha Porter, cancelarul școlilor publice din New York, cel puțin 63% dintre angajați sunt vaccinați împotriva coronavirus. De altă parte, și angajații școlilor din Chicago, Los Angeles și statul Washington au primit același ordin de a le fi administrat obligatoriu, vaccinul.

„La începutul acestei luni, New York City a impus prezentarea dovezii vaccinării pentru Covid-19 la restaurante, săli de sport şi alte companii. Obligativitatea a stârnit reacţii de la unii proprietari de afaceri şi locuitori care l-au dat în judecată pe Blasio. Şi măsura obligativităţii vaccinării pentru personalul din educaţie s-ar putea confrunta, de asemenea, cu rezistenţa sindicatelor puternice care reprezintă profesorii şi personalul din New York”, informează Protv.

Această decizie vine în urma anunțului făcut de Administrația pentru Alimente și Medicamente potrivit căreia s-a acordat aprobarea completă a vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer / BioNTech. În acest sens, oficialii din domeniul sănătății publice speră că această măsură îi va convinge pe americanii care ezită să se vaccineze, că sunt în siguranță.

Etichete:

コメント


Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page