Internaționalizarea - „cea mai mare sfidare” a secolului 21

Schimbând radical domeniile comunicării și economiei, globalizarea s-a folosit de tehnologie pentru a transforma piețele interne, sistemul instituțional, modul de viață, mentalitățile si relațiile umane, moralitarea și nu în ultimul rând, limba. Însă, până la a stabili efectele acesteia, este important de reținut faptul că încercarea de a schimba planeta și conținutul acesteia are mai degrabă de a face cu țintirea ființei umane deoarece, nicio societatea din lume nu își are valoarea fără contribuția pe care omul o poate aduce vieții.

Încercând să se schimbe sisteme întregi de gândire și impunându-se un tipar de conduită, ființa umană este atacată subtil, fiindu-i afectate normele de trai și decizie. Văzută ca „cea mai mare sfidare” a secolului 21, globalizarea reprezintă în fond o amenințare colosală pentru identitățile naționale, cultura, limba și ființa umană, parte dintr-o societate unică, diferită. Analizată doar de la suprafață, se consideră faptul că dimensiunea principală a globalizării rămâne ordinea politică prin care se încearcă reducerea diferenței dintre statele mici și statele mari; cele dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate.

Însă, lăsând un sistem informatic global să propună o axă unanim însușită de toate celelalte state care nu pot ține pasul cu resursele și puterea societăților monopol nu denotă decât intenția nedreaptă a celor din urmă de a-și naște „followers” a cărei admirație și investiție crește și mai mult gradul de discrepanță între acestea. Astfel spus, globalizarea nu promite egalitate de șanse ci o lume dominată de interese politico-economice. Folosindu-se de pretextul protecției și securității absolut necesare în contextul unei planete amenințate de atacuri teroriste, globalizarea a fost propusă și pe o dimensiune militară însă, „dimensiunea politică este cea care până la urmă, stabilește politica globalizării, direcțiile și strategiile, treptele de raelizare a societăților globale. Ea este cea care face și desface alianțe, dezvoltă, limitează și structurează piețe, introduce modificări în suveranitatea statelor, tulbură structurile identităților existente”.

Apărut ca și concept de sine stătător undeva în anul 1990 (până atunci fiind ascuns în spatele unor termene precum „internațional”, „economie globală” sau „guvernare globală”), procesul globalizării atrage astăzi numeroase discuții, împărțind planeta în două tabere: criticii (reprezentați de conservatori) și apărătorii (liberalii). Primii simt globalizarea ca fiind un pericol susținut de suprateritorialitate, denaționalizare și dimensiunea planetară a relațiilor sociale, în timp ce a doua tabără o văd ca o măsură a prosperității universale, aducătoate de pace și libertate.

Chiar dacă prima sa carateristică apare peste tot ca fiind cea a dimensiunii economice și nu socio-culturale, chiar și din acest punct de vedere specialiștii sunt sceptici, mărturisind că încercarea de a produce o globalizare economică înseamnă a crea noi forme de organizare socială ale căror intenții se vor concretiza în înlocuirea statelor-națiune tradiționale.

De remarcat totuși faptul că deși definițiile au ca punte de susținere, aspectul economic al globalizării, aceasta se revarsă în mod direct asupra societății, afectând prin aprobarea unor startegii globale implementate la nivel local, modul de viață pe care îl impune cetățeanului său. Fără nicio îndoială, caracterul său influențabil asupra societății și culturii naționale este mult mai mare decât influența pe care aceasta o manifestă asupra sistemului politico-economic.

Diminuându-se din importanța identității naționale și nevoia de a o proteja de factori externi, globalizarea reușește să convingă rând pe rând „câte o nouă Eva” să guste din fructul interzis. Aspectul cunoașterii pe care îl promite procesul globalizării nu amintește decât cât de periculoasă poate fi cunoașterea după ce aceasta reușește să fie atinsă. Crearea unei noi stări de spirit va schimba societățile și ființa umană, pe care le va hrăni temporar cu iluzia unui viitor atotputernic. Din păcate, lipsa frontierelor a dat naștere competitivității și concurenței dintre indivizi, educația, profesionalismul, inteligența, avuția, pragmatismul și așteptările lor. Din momentul în care globalizarea ajunge la ființa umană și reușește să îi câștige atenția, strategia și elementele de ispitire sunt atât de periculoase încât eficiența lor reușesc să determine schimbarea sau mai bine spus, redefinirea prototipului uman.

Chiar dacă trăim într-un secol al vitezei iar era globalizării pare să conducă cu o viteză de neoprit planeta într-o direcție din ce în ce mai confuză, neclară și nesigură, ființa umană rămâne principala resursă în dezvoltarea societății, păstrarea demnității umane, luarea celor mai bune decizii în raport cu nevoile particulare, protejarea mediului înconjurător, a valorilor culturale, a tradițiilor, a limbii și nu în ultimul rând respectarea dreptului la viață.