Infernul incendiilor de vegetație continuă în Grecia și Turcia
Schimbările climatice își spun cuvântul și anul acesta, pricinuind incendii de vegetație care devastează totul în calea lor. Dacă în anii precedenți, țări precum Statele Unite ale Americii, Brazilia, Portugalia, Spania sau Australia, obișnuiau să intre în alertă din moment ce vara își arăta colții, anul acesta a venit rândul Greciei și Turciei.
Pe insula elenă, după patru săptămâni de eforturi depuse pe o căldură sufocantă, încercând să lupte cu oprirea incendiilor de vegetație, pompierii nu știu cum să se mai împartă între zecile de focare care izbucnesc în neștire. În cursul serii trecute, pârjorul a făcut ravagii și pe insula Evia (aflată la 200 de kilometri de capitala Atena), în timp ce un alt incendiu puternic a ajuns până în buza sitului arheologic și a stadionului antic „Olympia”.
„Norul dens de fum a făcut atmosfera sufocantă. Într-o pădure de pini, limbile de foc s-au înălțat până la 40 de metri. Pe plaja satului Rovies, 85 de oameni au fost preluați cu bărcile și duți cât mai departe de pericol. O mănăstire şi mai multe sate din nordul insulei au fost încolţite de flăcări, pe trei fronturi. În doar 25 de minute, focurile au înaintat kilometri întregi. Depăşiţi de amploarea dezastrului, pompierii nu ştiau unde să intervină mai întâi”, informează Protv.
Multe dintre siturile arheologice și cele cu însemnătate extraordinară pentru istoria omenirii sunt amenințate de flăcările uriașe. În Peloponez, spre exemplu, autoritățile grecești au ordonat imediat evacuarea satelor din vecinătatea sitului arheologic unde se desfășurau Jocurile Olimpice în antichitate. În zilele noastre, din Peloponez își începe călătoria flacăra olimpică spre orașul care găzduiește jocurile moderne.
Nici în Atena situația nu este una mai bună. „Situaţia este dramatică. Incendiul de la intrarea în Atena a produs nori de fum pe o suprafta foarte mare şi maşinile erau pline de cenuşa venită din zona aceea. Se mai simte un miros în aer, pluteşte un miros de ars, de fum. Persoanele care locuiesc în apropierea acestor zone sunt neliniştite stau noaptea şi păzesc focul au această teamă de a nu se apropia de casele lor, unii udă chiar casele şi grădinile cu apă cu furtunul personale ce au în dotare în casă, udă pentru a preîntâmpina incendierea. Este dificil de respirat”, povesteșteMarinela Rusu, o româncă stabilită în Atena.
„Am fost nevoită să plec de acasă, mi-a fost teamă să înnoptez aici, în casa, fumul fiind foarte dens, foarte toxic. Dacă bate vântul își schimbă direcția și putea intra în casă și nu am vrut să risc să stau cu copilul mic în casă atât de aproape de pericol”, a mărturisit și Maria Luiza, o altă româncă stabilită în Atena.
Întorși în cartierele evacuate, mulți greci au găsit doar ruine fumegând. „Lumea plânge, revin acasă și constată că nu le-a mai rămas nimic. Este o situație dificilă și să ferească Dumnezeu de așa ceva”, a precizat Monica Velican, administrator grup informații din Grecia. Dezastrele din Grecia s-au produs pe fondul temperaturilor record (46,3 grade Celsius). „Este o secetă foarte mare aici și iarba este uscată, inclusiv pădurile. Foarte mulți copaci sunt uscați și o scânteie mică sau un mic de țigară aruncat aiurea ar putea să fie o tragedie”, explică Lorena Sabou, o româncă care locuiește în Grecia.
Aceiași situație dramatică se întâlnește și în Turcia unde, de 9 zile, pompierii și voluntarii turci continuă bătălia crâncenă cu focurile care devastează coasta de sud-vest.
„În orașul Milaş, din provincia Mugla, flăcările s-au dezlănţuit în perimetrul unei centrale electrice. În jurul construcției au fost săpate tranșee, iar muncitorii au fost evacuaţi precipitat târziu în noapte. În pericol a fost şi staţiunea Oren din vecinătate. Localnicii au fugit înfricoşaţi, fie cu maşinile, fie cu vase ale marinei turce. Rezervoarele de hidrogen utilizate pentru răcirea centralei electrice, care funcționează cu combustibil și cărbune, au fost golite și umplute cu apă. Abia în această dimineaţă, după 11 ore de teroare, focarul a fost adus sub control”, informează Protv.
Ca și în Grecia, multe sate și orașe din Turcia sunt evacuate de urgență de către autorități. Cele peste 150 de incendii (intre care 16 încă active) au înghițit de-a valma case, păduri, dar și culturi agricole. Oamenii sunt furioşi pe autorităţi, despre care spun că nu i-au ajutat cu nimic. Asta în ciuda preşedintelui Recep Taip Erdogan, care a făcut declaraţii optimiste la o întâlnire cu oficialii turci.
„Am încercat să eliminăm slăbiciunile din flota noastră care luptă cu incendiile, mulţumită elicopterelor şi vehiculelor amfibii avansate, dotate cu tehnologie nouă, care au fost foarte utile în incendiile recente”, declara recent, Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei.
Comments