top of page

Expert: „Sancțiunile impuse Rusiei sunt ineficiente”


Sunt șase săptămâni de când Rusia a decis să treacă la acțiune și, după numeroase avertizări cu privire la poziția Ucrainei față de NATO dar și față de regiunile Donețk și Logansk unde trăiesc ma mulți pro-ruși, a decis să invadeze țara vecină, pornind astfel cel mai mare război în Europa, de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Cu toate că mai multe țări au impus sancțiuni Moscovei sperând că îl va determina pe președintele rus, Vladimir Putin să oprească atacurile nemiloase cu racheta asupra Ucrainei, Moscova a transmis că Rusia este o țară mult prea mare pentru a fi izolată sau afectată de complotul Occidentului.

Potrivit expertului Juan Zaratele, consilier la Center of Strategic and International Studies, cu sediul în Washington, sancțiunilor impuse Rusiei sunt ineficiente. Recent, acesta a explicat într-un interviu pentru France Press că, după aproape şapte săptămâni de război, sancţiunile occidentale nu i-a făcut pe ruşi să plece din Ucraina, suscitând semne de îndoială cu privire la eficacitatea acestei strategii, utilă, dar lentă în a-şi produce efectele.

„Războiul în Ucraina este de asemenea un test major cu privire la eficacitatea sancţiunilor împotriva unui stat puternic, în special într-un moment de ascensiune a Chinei. Primele şapte săptămâni de război şi sancţiunile adoptate arată că aceste măsuri nu sunt suficiente. Sancţiunile nu pot trimite tancurile înapoi, cel puţin nu imediat. Ştim de asemenea că efectul optim al sancţiunilor se va resimţi abia după săptămâni, luni, chiar ani. Modul în care sancţiunile au fost puse în aplicare arată că, în termeni de timp şi amploare, acestea nu au fost decise pentru a provoca o implozie a economiei ruse, ci au fost luate într-o optică progresivă.

Deci, izolarea progresivă a Rusiei de sistemul financiar internaţional, de sistemul comercial internaţional, şi efectele sale asupra Kremlinului vor creşte în timp. Regimul de sancţiuni nu a atins încă nivelul său maxim”, estimează Zaratele, fost consilier pentru strategia antiteroristă a SUA sub preşedinţia lui George W.Bush.

În opinia expertului, un embargou asupra petrolului și gazelor rusești ar constitui clar un pas important, care ar afecta sever resursele financiare ale Rusiei, exercitând o presiune puternică asupra regimului, însă în prezent, Europa este divizată în privința acestui subiect vulnerabil.

„Ele ar permite de asemenea declanşarea altor sancţiuni, în special asupra băncilor, care nu sunt încă vizate de sancţiuni şi care servesc astăzi ca intermediari în tranzacţiile legate de contractele energetice. Într-un final, aceasta ar afecta şi mai mult economia Rusiei. Dar trebuie să fim şi realişti: piaţa internaţională va cere întotdeauna petrol şi gaze ruseşti. Nu va fi simplu pentru Moscova să înlocuiască consumatorii europeni, parţial din cauza importanţei infrastructurilor existente, în special în privinţa gazelor, dar Rusia va putea întotdeauna să vândă energie unor parteneri precum India sau China.

Dacă războiul din Ucraina reprezintă un test pentru utilizarea sancţiunilor ca armă împotriva unui stat puternic? În opinia mea, sancţiunile împotriva Rusiei constituie un test important al capacităţii de reacţie economică rapidă din partea comunităţii internaţionale. Rămâne să sperăm că acest exemplu va avea un efect de descurajare suficient de mare împotriva aventurismului Rusiei sau chiar al unor state precum China în ceea ce priveşte ambiţiile lor teritoriale, fie că este vorba de Taiwan sau de Marea Chinei de Sud.

China observă, urmăreşte capacitatea SUA, a Europei, Japoniei şi aliaţilor lor de a menţine presiunea asupra Moscovei şi de a face în aşa fel ca sancţiunile să dureze suficient de mult pentru a se da o lovitură reală economiei.

Este un punct important, căci, dacă Occidentul ar fi în situaţia de a sancţiona într-o bună zi China, ar fi extrem de complicat de a lovi întreaga economie din cauza dimensiunii sale şi dependenţei occidentale faţă de Beijing, subliniază expertul de la CSIS. Or, este indispensabil de arătat că, în faţa unui comportament ilegitim, ilegal şi inuman, poate exista un cost economic care poate aduce prejudicii şi, uneori, chiar poate implica firme private, aşa cum vedem în cazul Rusiei”, spune Juan Zaratele în interviul pentru AFP.

Etichete:

コメント


Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page