Doar 0,07% dintre vârstnicii vaccinați în Israel s-au infectat cu coronavirus
Cu un interes excepțional în programul de imunizare împotriva coronavirus, dar și cu un management al campaniei de vaccinare extrem de bine pus la punct, Israelul este în topul țărilor cu cea mai mare rată de vaccinare din lume. Până în prezent, de la debutul campaniei de vaccinare pe 20 decembrie și până în prezent, peste 3 milioane de persoane s-au vaccinat. Din totalul de 9,3 milioane de locuitori, aceasta cifră reprezintă 32,2% din populație. Mai mult, circa 90% dintre persoanele cu vârste de peste 70 de ani au fost deja vaccinate.
O veste îmbucurătoare a fost împărtășită astăzi de Ministerul israelian de Sănătate. Conform autorităților medicale, doar 0,07% dintre vârstnicii vaccinați s-au infectat cu coronavirus. Practic, dintre cele 750.000 de persoane vaccinate, cu vârste peste 60 de ani, doar 531 au fost testate pozitiv. Mai mult, doar 38 dintre acestea au și prezentat simptomele de boală, fiind spitalizați cu simptomatologie moderată, gravă și critică.
Meritele par să revină programului de vaccinare și nu restricțiilor impuse de autoritorități. Conform Ministerului israelian al Sănătății, această concluzie a survenit după ce au fost analizate dosarele medicale în cazul a aproximativ 1 milion de oameni, la cel puțin șapte zile după ce au primit a doua doză de vaccin. Potrivit datelor oficiale, au fost înregistrate și trei decese în rândul celor cu vârsta de peste 60 de ani vaccinați, însă nu există deocamdată, o dovadă clară că decesul lor a fost cauzat de vaccin. Dimpotrivă, autoritățile consideră că aceste persoane ar fi putut contractat coronavirusul înainte ca imunitatea să se formeze. În fapt, înainte ca vaccinul să își facă efectul, au fost înregistrate peste 7.000 de infecții, cu mai puțin de 700 de cazuri moderate și critice și 307 decese.
Rezultatul final arată că infecția și declanșarea bolii au scăzut semnificativ începând chiar în primele 14 zile de la administrarea primei doze de vaccin. Pentru a se bucura cât mai mult de aceste rezultate, Guvernul israelian a decis să prelungească izolarea impusă și să dubleze amenzile. Teama cea mai mare a autorităților este cauzată de apariția noilor variante de coronavirusul și posibila interferență a acestora cu campania de vaccinare.
Aflat în plină campanie electorală în vederea alegerilor parlamentare, premierul Benjamin Netanyahu, promovează partidul din care face față, folosindu-se de meritele pe care și le aduce pentru campania de vaccinare și restricțiile care par să dea rezultate bune. Mai mult, acesta propune o izolare națională ca soluție în vederea relansării economiei în februarie, după ce mai mulți liderii israelieni au recunoscut că o ieșire din criza sanitară și economică va dura mai mult timp decât s-a estimat.
De altă parte, rezultatele pe care le sconta premierul israelian la jumătatatea lunii ianuarie, nu au avut loc. Dimpotrivă, numărul cazurilor grave de Covid-19 a crescut în rândul populației nevaccinate. Convins că o izolare completă, la nivel național ar putea să îi ferească pe oameni de infecția cu noile tulpini de coronavirus, Guvernul Netanyahu a adoptat o prelungire a carantinei, cu încă cinci săptămâni. Propunerea sa așteaptă însă validarea în Parlament, programată să aibă loc vineri.
Între timp, parlamentul a dublat cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute în cadrul izolării, la 10.000 de shekeli (echivalentul a 2.518 euro). Această decizie a venit după ce au fost semnalate mai multe abateri de la restricțiile impuse. Spre exemplu, mii de evrei ultraortodocși au asistat duminică la funerariile, la Ierusalim, ale unui număr de doi rabini de prim-plan – provocând un val de critici din partea partenerilor de coaliție a premierului Benjamin Netanyahu.
Recent, un studiu realizat de oamenii de știință israelieni și publicat vvineri seară de Maccabi Haelth Services din Israel, arată că prima doză de vaccin asigură o protecție de doar 50% împotriva coronavirusului, făcând ca a doua doză să fie obligatorie. Studiul reprezintă o analiză a ceea ce s-a întâmplat în viața reală, după observarea a peste 500.000 de pacienți vaccinați iar concluzia demonstrează nevoie ca vaccinul să fie făcut și rapel pentru a se putea atinge eficacitatea maximă. Urmând să continuie în zilele următoare, studiul mai are în vedere și răspunderea la întrebările referitoare la cât durează răspunsul imunitar și dacă vaccinul previne transmisia infecției.
De la începutul pandemiei și până în prezent, numărul de contaminări a ajuns la 640.644, dintre care 72.026 reprezintă cazuri active. În ceea ce privește bilanțul deceselor, acesta a crescut la 4.7475, iar numărul pacienților în stare gravă a scăzut la 1.162 din cei 1.814 spitalizați.
Comments