Comunicarea stă la baza tuturor proceselor de supraviețuire ale planetei. În fapt, comunicăm ca să existăm, ca să ne îmbunătățim stilurile de viață și ca să relaționăm cu ceilalți într-o lume în care ni s-a dat să nu fim singuri. Deși istoria ne confirmă faptul că omul este cea mai sociabilă ființă umană de pe Pământ, astăzi, constatăm cu stupoare că sociabilitatea acestora a luat o cu totul și cu totul altă nuanță; oamenii comunică fără cuvinte. Și desigur, aici nu ne referim doar la limbajul non verbal ci printre altele, la modalitățile în care planeta este generalizată de o nouă formă de comunicare.
În 2021, oamenii comunică prin felul în care se îmbrac; ora la care se trezesc, mijlocul de transport pe care decid să îl folosească la prima oră; cui îi dau credit; pe cine votează și ce atitudine adoptă în raport cu prejudecățile societății. Acest gen de comunicare a fost inseminat într-un mod subtil, încă din clipa în care planeta a decis să unească sute de țări, sub una singură. Aproape că toate barierele granițelor s-au ridicat, călătorim fără nicio restricție, trăim visul american la orice colț de stradă oricât de departe am fi de continentul „tărâmului tuturor posibilităților”, adoptăm aceași limbă în vorbire și desigur, devenim din ce în ce mai atrași de efectele plăcute ale globalizării. Acest fenomen de a transforma sute de culturi într-un singur mecanism unanim acceptat, ne dezvăluie cât de mult s-a schimbat lumea față de acum 100 de ani. Adoptarea unui model global al comunicării denotă indulgența oamenilor de a fi mereu ținta schimbărilor și atitudinea lor, aparent lejeră în fața acestora.
În secolul XXI nu mai comunicăm ca să supraviețuim, ci ca să câștigăm lupta vieții. Suntem îndemnați mereu să fim mai buni, să ne ridicăm, să adoptăm strategii de a ne întări rezistența, să perseverăm, să nu ne plângem și să fim zi de zi în concurență cu ceilalți. Publciitatea este unul dintre suporturile care au declanșat și susțin acest tip de comunicare. Nu mai vorbim cu vecinii noștri, dar le comunicăm că mărimea casei noastre este una din reviste și net superioară situației lor materiale; copiii noștri nu mai pronunță primul cuvânt la vârsta de 1 an dar în perioada aceea știu să tasteze exranul touch al tabletelor luminoase; nu mai ieșim cu colegii la o cafea după orele de lucru, însă ei trebuie să știe că mergem la lecțiile de pian care ne fac parte dintr-o categorie de persoane diferite. Nu doar că pune etichete și a revoluționat comunicarea într-un mod incredibil de egoist și narcisist, însă publicitatea are tendința răutăcioasă de a generaliza.
Reclamele postate în media ne fac să înțelegem că omenirea se confruntă cu o probleme serioasă, deși lipsa apei este un fapt real doar în zonele de deșert, războiul Sirian are loc doar în perimetrul granițelor sale, doar americanii, mexicanii și britanicii au o problemă cu obezitatea, cutremurele sunt un factor de pericol grav în zonele de Ocean etc. Însă aceste câteva exemple care înfățișează probleme uriașe în anumite părți ale globului sunt prezentate ca fiind generale și creându-se o oarecare teamă, publicitatea vine cu propunerea ca toată planeta să se teamă de cutremure, lipsa apei sau obezitate. Transformând simptomul unei țări într-o boală mondială, oamenii vor fi cei care, în fața spaimei, mereu vor reacționa promt. Astfel că în zilele noastre, consumatorul a devenit un angajat fidel, cuminte și tăcut în fața forței de propagare și impregnare a mesajelor publicitare.
Fie că le urmărim la TV, internet sau afișate, aceste mesaje publictare ne definesc caracteristică cu caracteristică, ca fiind aproape identici cu ceea ce se transmite. În lucrarea completă a lui Goldman („Reading Ads Socially”), americanul se întreabă: „este publicitatea o reflecție a societății sau societatea este o reflecție a publicității?”. Iată așadar, deși propusă acum peste 20 de ani, cum această întrebare denotă puterea de a schimba planeta prin a-i impune cine trebuie să fie, cum și ce trebuie să gândească pentru a supraviețui altfel. Răspunsul din viitor confirmă fără nicio ezitare că: „da”, societatea este o reflecție a publicității. Și atunci, începem să ne inițiem următoarele întrebări: cine ajută publicitatea să fie o reflecție? Poate că dacă am înțelege cum funcționează puterea de influență a ecranului într-o perioadă a omenirii când viața se trăiește lipită de LCD sau LED, vom avea ocazia să descoperim cum câștigă publicitatea, lupta supraviețuirii folosind ecranul.
Televiziunea este mijlocul de comunicare care dă cel mai rapid roade pentru că încă mai beneficiază de atenția tuturor categoriilor de audiență, indiferent de vârstă, sex sau profesie. Astfel, deși este mult mai costisitor, companiile producătoare mizează cel mai mult pe o promovare TV (internetul este într-adevăr un instrument gratuit însă șansele ca publicul să aibă răbdare de a viziona un spot publicitar sau să vizualizeze o imagine reclamă în timp ce sunt grăbiți să își petreacă timpul online după cum și-au stabilit, sunt mult mai mici).
Datorită faptului că televiziunea, aşa cum o ştim noi, este un mijloc de comunicare în masă capabil să atingă limite, o audienţă numeroasă, şi poate vorbi culturii ca unui întreg, acest gadget al jumătății secolului trecut pare că revoluționează comunicarea, influențează viețile oamenilor și constituie un real partener pentru toți cei care își doresc să se facă cunoscuți sau să își transmită mesajele sub anonimatul identității. Puterea sa de a reprezenta principala sursă de la care putem afla în timp real, breaking news-urile denotă din faptul că aceasta transportă cu sine imaginile mișcate, fără de care ziarele sau radioul nu ar putea contracara niciodată.
În schimb, internetul a devenit primul „copil mic” al televiziunii pe care oamenii îl iau în serios și îi conferă aceași credibilitate/atenție. Indiscutabil, în secolul în care viața se trăiește cu o viteză măsurată în GB și ore petrecute în fața cutiei din livingul nostru, ecranul a devenit nu doar parte concretă a existenței noastre, dar și obiectul de care am devenit dependenți pentru a înțelege adevăratele riscuri la care ne supunem.
Ecranul are puterea de a câștiga lupta cu audiența pentru că deține triumfător capacitatea de a transmite senzațiile vizuale. Acestea au rolul de a organiza un spectacol de culoare și sunet ce excită ochiul uman, construind procesul privirii ca un proces care percepe senzaționalul (sau, așa cum o clasifică Jason M. în Genre and Television ca fiind euforia, emoțiilor vizuale).
Dacă la mai puțin de 50 de ani de la apariția sa, televiziunea prezenta o influență covârșitoare (autoarii Nathalie Coste-Cerdan și Alain Le Diberdier amintind că: „un copil născut în anii '80 într-o ţară industrializată are o speranţă de viaţă de mai mult de şaptezeci de ani. El îşi va petrece o treime din viaţă dormind şi celelalte două treimi dedicându-se sutelor de activităţi diferite. Dintre acestea doar două reprezintă mase mari de timp, adică o altă treime: munca şi, mai ales, televiziunea” imaginați-vă situația de astăzi când copiii planetei sunt atât de absorbiți de ecran încât mulți renunță la școală, muncă sau socializare în favoarea acestei plăceri vizuale.
Nevoia de comunicare a născut soluția informării, ce a culminat cu nașterea televiziunii. Acest mijloc de succes a revoluționat modul în care omenirea își petrece fiecare zi tocmai pentru că a creat dependență, inspiră credibilitate și are puterea de a instaura o oarecare ordine atât în spațiul publicul cât și intim al ființei umane.
Domeniul economic nu putea sta prea mult departe privind la acest „peștișor de aur” și, cu prețul unei sume care valorifică fiecare secundă de difuzare, s-a asociat cu ecranul – cel mai eficient mijloc de comunicare al secolului actual – pentru a-și dovedi măreția identității, obiectivului, misiunii și strategiei de a îmbunătăți stilul de viață al omului. Precum un emisar al schimbării, forța publicității a devenit astfel, asocierea cu calitatea incontestabilă pe care ecranul o posedă. Însă ce a început să macine simțurile și rațiunea specialiștilor în comunicare este faptul că acest parteneriat exploziv, ce are capacitatea de a acoperi audiențe fără număr de pe întreg teritoriul Terrei, cu o viteză de propagare fără precedent și cu o forță înspăimântătoare de a influența omenirea, are puterea de a impune standarduri de gândiri și a transforma planeta într-o oglindă comportamentală dusă în maniera dorită de cei care o propagă.
Comments