top of page

Organizația Mondială a Sănătății recomandă oamenilor să renunțe la reuniunile de familie și să sărbă


În contextul a unsprezece luni de pandemie de coronavirus, venirea Crăciunului ridică multe provocări autorităților europene. Simțind presiunea oamenilor de a se întâlni cu familiile și prietenii, după o lună de carantină și restricții, guvernele caută acum să le ofere acestora posibilitatea petrecerii sărbătorilor de iarnă în timp ce vor trebui să se asigure că există toate măsurile necesare pentru a ține pandemia în frâu. După ce mai multe state europene au luat decizia de a compromite luna noiembrie pentru a salva Crăciunul, în pragul lui decembrie, oamenii stau cu sufletul la gură pentru a afla deciziile care le-ar putea aduce bucurie la final de 2020.

În timp ce câțiva premieri au anunțat deja relaxarea măsurilor de restricție și ridicarea carantinelor, alte țări încă sunt așteptate să ia decizia finală cu privire la luna decembrie. Totuși, oficialii Comisiei Europene avertizează că dacă restricțiile sunt ridicate prea repede, Europa ar putea fi lovită de al treilea val al pandemiei, imediat după Crăciun.

„Trebuie să învățăm din ceea ce s-a întâmplat în vară, ca să nu repetăm greșelile. Dacă ne relaxăm prea repede, riscăm să avem un al treilea val după Crăciun. În urmă cu câteva săptămâni am spus de Crăciun că va fi unul diferit. Da, va fi mai liniștit”, a avertizat șefa Comisiei Europene, Ursula von Der Leyen.

„De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă oamenilor să renunțe la reuniunile de familie și să sărbătorească Crăciunul online. „Nu există risc zero. În anumite cazuri, decizia dificilă de a nu sărbători Crăciunul în familie este cel mai sigur pariu. Fiecare trebuie să decidem individual în funcție de situația particulară din țara, orașul și familia noastră”, a explicat epidemiologul Maria Van Kerkhove. Evident, sub presiunea crizei economice dar și a oamenilor care pot ajunge la limita răbdării, mai multe țări au decis că pot face o excepție de sărbători, păstrând totuși câteva măsuri de protecție. Printre aceste țări se numără Franța și Marea Britanie care, au decis săptămâna aceasta un plan de ridicare treptată a restricțiilor.

„Franța a trecut de vârful celui de-al doilea val al pandemiei. În acest weekend se vor redeschide magazinele neesențiale. Vor fi din nou permise plimbările, la o distanță maximă de 20 de km de casă, dar și slujbele religioase cu maxim 30 de participanți. Din 15 decembrie ar urma să fie redeschise cinematografele, teatrele și ridicate restricțiile de călătorie. Ne vom putea mișca liber în serile de 24, 25 și 31 decembrie. Putem fi alături de familii, dar adunările publice nu vor fi tolerate”, a transmis Emmanuel Macron, președintele Franței.

Alte țări au găsit de cuviință să impună restricții până aproape de Crăciun, urmând ca acestea să fie relaxate doar pentru câteva zile, special pentru ca oamenii să se bucure de spiritul sărbătorilor. În acest sens, Bulgaria a anunțat aseară că va închide școlile, restaurantele, mall-urile și sălile de sport până în data de 21 decembrie. Cu scopul de a reduce rata de infectare, bulgarii speră că această strategie va permite autorităților să dea undă verde liberei circulații imediat înainte de ziua Crăciunului. Potrivit ultimelor date oficiale, în ultimele 24 de ore, Bulgaria a înregistrat aproape 4.400 de cazuri noi iar peste 6.000 de oameni sunt internați. „Situația spitalelor din Bulgaria este, într-adevăr, foarte tensionată. Avem studenți care lucrează acolo, inclusiv în spitalele din Sviștov și Loveci”, a declarat ministerul bulgar al Sănătății.

Germanii încă nu știu dacă vor avea sau nu Crăciun anul acesta în condițiile în care lupta cu valul al doilea de pandemie a devenit din ce în ce mai tensionată. Miercuri, Berlinul a anunțat un record de decese de la începutul pandemiei și până în prezent - 410 decese. Mulți vorbesc deja despre o potențială extindere a carantinei parțiale până pe 20 decembrie. În prezent, un orășel din Turingia a devenit epicentrul epidemiei din Germania, cu o rată de infectare de 526 de cazuri la 100.000 de locuitori. „În ciuda măsurilor de protecție, nu au reușit să prevină (n.r. infecțiile). Odată ce avem mulți oameni la un loc, devine periculos”, a explicat Thomas Müller, comisar regional.

În Italia, autoritățile par să reclame un număr al morților care le reamintește de dezastrul din primăvară. „Avem cifre proaste, cele referitoare la decese, din nefericire 853”, a transmis Giovanni Rezza, directorul Departamentului pentru Prevenție din Ministerul Sănătății. În completarea acestuia, președintele Consiliului Superior al Sănătății din Italia, Franco Locatelli avertizează că oamenii trebuie să înțeleagă că anul acesta este posibil ca pârtiile de ski să rămână închise. „Nu cred că actuala situație a contaminărilor este compatibilă cu redeschiderea stațiunilor turistice”, a precizat oficialul.


Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page