top of page

S-a încheiat votul peste ocean. În câteva zile sau săptămâni se va afla numele președintelui SUA


Dacă în anii anteriori, numele președintelui american era anunțat de regulă la scurt timp după închiderea programului de votare, anul acesta este unul atipic. Pandemia de coronavirus i-a determinat pe americani să voteze într-un număr foarte mare prin corespondență sau în avans, înainte de data alegerilor propriu zise. Pentru că în prezent, Comisia responsabilă de organizarea alegerilor peste ocean este nevoită să desfacă peste 100 de milioane de plicuri, procesul de aflare a numelui celui mai puternic om al planetei va dura câteva zile sau chiar câteva săptămâni. Cu trei variante de exprimare a votului (prin poștă, prin vot în avans cu câteva zile sau săptămâni înainte de ziua alegerilor, sau prin prezența la urne în ziua votului, analiștii politici de la Universitatea din Florida susțin că anul acesta s-a înregistrat una dintre cele mai mari prezențe la vot din istoria modernă a Statelor Unite. Față de alegerile din 2016, numărul voturilor prin corespondență s-a dublat iar prelucrarea acestora va fi un proces de durată.

Lupta a devenit din ce în ce mai strânsă având în vedere că ambii candidați, atât actualul președinte Donald Trump cât și fost vicepreședintele Joe Biden, pretind că sunt câștigători. Potrivit promisiunilor sale electorale, candidatul republican vrea să „facă America măreață din nou”, prin crearea de noi locuri de muncă și menținerea unei poziții ferme în ceea ce privește imigrația. De cealaltă parte, candidatul democrat vrea să reinstituie măsurile de protecție a mediului și să extindă accesul la serviciile de sănătate publică, precum și unele alianțe internaționale.

Pentru că numărătoarea voturilor este în plină desfășurare, tensiunea este cu atât mai ridicată în ambele tabere. Predicțiile CNN arată că Joe Biden conduce în colegiul electorilor cu 224 la 213. De asemenea, potrivit AP, Joe Biden ar fi obținut 234 voturi electorale, iar Trump 213. Pentru a câștiga funcția de la Casa Albă, este nevoie de 270 de voturi electorale din totalul celor 538 de membri ai Colegiului electoral.

Joe Biden a fost primul care a făcut declarații, spunând că este optimist, iar Trump a vorbit și el în fața presei, susținând că a câștigat alegerile. De altă parte, liderul de la Casa Albă nu a ratat momentul de a acuza aceste alegeri de fraudă. ”Ne pregătim să câştigăm aceste alegeri. În ceea ce mă priveşte, am câştigat deja”, a transmis Trump într-o declarație susținută în noaptea de marți spre miercuri, când nicio instituţie media importantă nu anunța victoria sa. Mai mult, Trump a acuzat autorităţile că au oprit numărarea voturilor în Pennsylvania până dimineaţă. “Amânarea este o ruşine pentru ţara noastră. Promit că voi sesiza instanţele americane în legătură cu această chestiune. Vreau să mulţumesc poporului american pentru sprijinul extraordinar. Am câştigat în state în care nu ne aşteptam să câştigăm, de exemplu Florida, Ohio, Texas şi Pennsylvania”.

Predicțiile făcute de posturile de televiziune Fox News şi ABC arată că democraţii şi-au consolidat majoritatea în Camera Reprezentanţilor, câștigând chiar patru sau cinci locuri suplimentare. În prezent, ei deţin 232 din cele 435 de mandate. De altă parte, republicanii controlează Senatul.

Între timp, o altă premieră a avut loc în Statele Unite. Pentru prima dată în istoria alegerilor SUA, Casa Albă este protejată de un gard suplimentar, care împiedică accesul eventualilor doritori în curtea complexului prezidenţial din Washington. ”E ceva ce n-am mai văzut și e trist. Puteai să treci cu mașina pe lângă Casa Albă, apoi au interzis accesul auto, iar după aceea au redus și mai mult accesul. Faptul că Guvernul SUA ridică un gard de oțel în fața Casei Albe e unul dintre cele mai triste comentarii în această situație. Nu ne așteptam ca un astfel de gard să fie ridicat în fața unui simbol al națiunii. Poate că am văzut asta în alte țări conduse de dictatori, în alte părți ale globului. Sunt îngrijorări cu privire la unele situații care ar putea apărea în Washington, într-un parc în apropiere de Casa Albă” - a declarat John Florescu, producător de televiziune, analist politic și fost director de comunicare al Partidului Democrat.

Astfel de garduri, cu înălţimi cuprinse între 2 m şi 2,8 m, au fost montate în jurul Casei Albe pe parcursul verii, din cauza turbulenţelor de stradă care au urmat morţii, în 25 mai, a lui George Floyd, după ce a fost ținut cu genunchiul pe gât de către un poliţist alb. Faptul că ele au fost instalate după alegerile electorale ridică semne de întrebare cu privire la tensiunile cauzate de faptul că încă nu se cunoaște numele viitorului președinte american. “În prezent nu există ameninţări de violenţă credibile totuși, mai multe grupuri au depus cereri pentru organizarea de ample demonstraţii iar întregul departament de poliţie din capitală federală a SUA a fost în dispozitiv în ziua alegerilor”, a explicat șeful poliţiei metropolitane din Washington DC, Peter Newsham

“Începând din 19 octombrie, Washington DC, capitala federală a SUA şi zonele sale învecinate sunt survolate la joasă altitudine de un elicopter, în cadrul pregătirilor pentru ziua inaugurării, 20 ianuarie 2021, a anunţat Administraţia naţională pentru securitate nucleară (NNSA). Aparatul de zbor măsoară nivelul de radiaţii, ca parte a pregătirilor standard pentru protejarea sănătăţii şi a siguranţei publice în ziua evenimentului”, informează Protv.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page