top of page

Trump şi Biden vor avea un duel televizat la distanţă


Numărătoarea inversă până la aflarea numelui celui mai puternic om de pe pământ pune tensiune atât între cei doi candidați cât și asupra unei a două dezbateri față în față. Din păcate, pentru mulți americani care așteptau întrevederea dintre candidatul republican, Donald Trump și contra-candidatul sau democrat, Joe Biden, vestea refuzului actualului președinte de a participa la un duel a venit precum un semnal de slăbiciune. Totuși, conform agenției de știri AFP, liderul de la Casa Albă va participa joi seară la o reuniune cu alegătorii care va fi transmisă pe canalul NBC, în acelaşi timp cu un eveniment similar al rivalului său democrat Joe Biden, televizat de ABC. Astfel, dacă Donald Trump se va întâlni cu alegătorii la Miami, Joe Biden se va afla la Philadelphia. “Donald Trump şi prezentatorul vor respecta distanţarea socială, iar participanţii veniţi să-i pună întrebări liderului de la Casa Albă vor purta măşti. Au fost efectuate teste medicale şi Trump nu este contagios cu un virus infecţios”, informează NBC printr-un comunicat.

De la anunţarea, pe 1 octombrie, a testului pozitiv al preşedintelui american, echipa de campanie a lui Joe Biden publică zilnic rezultatele testelor COVID. Până acum toate au fost negative, completează AFP.

Alegerile prezidențiale americane programate pentru data de 3 noiembrie se vor desfășura după un sistem de vot unic în lume, creat în urmă cu peste 200 de ani. Adaptat la nevoile unei populații de aproximativ 330 de milioane de locuitori, acest sistem presupune mai intainte de toate, ca alegerile prezidențiale să aibă loc o dată la patru ani, în prima zi de marți din luna noiembrie.

Total opus față de cum se întâmplă în multe țări ale lumii, ziua propriu-zisă a alegerilor în Statele Unite ale Americii este doar ultimul pas dintr-un proces electoral lung de aproximativ un an. Primul pas sunt alegerile primare, în care statele aleg care va fi candidatul pentru fiecare partid politic și până acum, există două partide politice cu care americanii trebuie să se indentifice: Partidul Republican și Partidul Democrat.

“Partidul Republican este considerat de dreapta, susținând poziții considerate conservatoare, precum privatizarea sistemului de sănătate, legi stricte pentru imigrație și taxe mai mici. Partidul Democrat este de stânga și are o poziție considerată mai liberală, susțînând politici precum taxe mai mari pentru cei bogați, controlul armelor, salariu minim pe economie mai mare sau protejarea mediului”, informează Protv. Majoritatea statelor au votat în general ori cu Partidul Democrat (state albastre), ori cu cel Republican (state roșii). În restul statelor, alegătorii au oscilat între cele două opțiuni în funcție de candidat.

În timpul verii dinaintea alegerilor ambele partide își aleg fiecare candidatul după ce, timp de o săptămână acestea vor ține evenimente, numite convenții. “Fiecare stat trimite delegați la convenție, care acționează drept reprezentanți ai rezultatelor din alegerile primare. Candidatul care obține cele mai multe voturi din partea delegaților acceptă ulterior nominalizarea partidului. Chiar și președintele în funcție trebuie să fie nominalizat din nou de partidul său, în cazul în care nu a servit deja maximul de două mandate”.

Odată nominalizați candidații celor două partide, alegerile generale pot începe. Cu toate că de-a lungul timpului candidații republicani și cei democrați s-au atacat și insultat în timpul campaniilor electorale, aceștia nu se întâlnesc față în față decât în momentul dezbaterilor prezidențiale, care au loc cu o lună înainte de alegeri.

Cu trei metode de vot (prin poștă, prin vot în avans - care are loc cu câteva zile sau săptămâni înainte de ziua alegerilor, sau prin prezența la urne în ziua votului), anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, americanii sunt așteptați să opteze într-o proporție foarte mare pentru votul prin corespondență. Statele Unite folosesc un sistem de vot numit colegiu electoral, care oferă fiecărui stat un anumit număr de voturi, în funcție de numărul de reprezentanți din Congres. “Astfel, state precum California și Texas au mai multe voturi decât state precum Dakota de Nord și Dakota de Sud. Excepție face districtul Columbia, care are trei electori deși nu are niciun membru cu drept de vot în Congres”, explică Protv.

Cu un total de 538 de electori în SUA, noul președinte al americanilor are nevoie de votul a 270 dintre aceștia pentru a prelua cel mai înalt fotoliu din țară. Evident, dacă un candidat obține cele mai multe voturi într-un stat, obține automat voturile electorale din acel stat.

“Colegiul electoral nu este o clădire sau o instituție, ci este denumirea unui grup de persoane din fiecare stat care votează președintele Statelor Unite.

Fiecare partid își selectează propriul grup de electori. Apoi, fiecare stat împuternicește electorii care reprezintă candidatul care a primit cele mai multe voturi. Criticii acestui sistem de vot consideră că nu este normal ca președintele să nu fie ales în funcție de numărul exact de voturi din partea populației, iar cei care consideră sistemul de vot unul potrivit spun că acesta asigură respectarea părerii cetățenilor din statele mai mici”, informează sursa menționată anterior, completând cu faptul că “statele care pot influența cu adevărat rezultatul alegerilor prezidențiale sunt statele cu cel mai mare număr de electori, sau statele ai căror cetățeni nu sunt tradițional nici democrați nici republicani, ci oscilează în funcție de candidatul din acel an”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page