Donald și Melania Trump, infectați cu Covid-19
Președintele american, Donald Trump este unul dintre liderii mondiali care nu a luat în serios amenințarea noului coronavirus iar atunci când pandemia a luat cu asalt țările pe care le au sub conducere, în loc să se concentreze pe o strategie de a-i proteja pe cetățeni, s-au preocupat mai degrabă de acuzații și de a arunca vina pe chinezi pentru lipsa transparenței și scăparea situației de sub control. Luându-i în derâdere pe cei care poartă masca de protecție împotriva răspândirii pandemiei, liderul de la Casa Albă a considerat mereu că masca nu este obligatorie. Astfel, refuzând să poarte această protecție, Trump a fost sesizat de multe ori că setează un exemplu prost. În plină cursă electorală, Trump și-a întărit opinia cu privire la purtarea măștii chiar și în timpul dezbaterii televizate de 90 de minute, care a avut loc la începutul acestei săptămâni, avându-l ca și contracandidat pe democratul Joe Biden. Fără să realizeze că dă dovadă de iresponsabilitate, președintele american a punctat în repetate rânduri scepticismul cu privire la purtarea măștii și la eficiența acesteia împotriva infectării cu Covid-19.
Mai mult de atât, Trump l-a luat peste picior pe Joe Biden pentru faptul că poartă mască în mod regulat. L-a întrebarea moderatorului Chris Wallace „Domnule președinte Trump, ați început să puneți la îndoială în mod frecvent eficiența măștii pentru protecția față de boli. Ba chiar recent, ați ridicat problema chelnerilor care își ating masca și apoi ating farfuriile. Puneți la îndoială eficacitatea măștilor?”, președintele american a schimbat tonul; „Nu, cred că măștile sunt ok. Trebuie să înțelegi, dacă te uiți, am o mască chiar aici. O pun când cred că am nevoie de ea. În seara asta, de exemplu, toată lumea a fost testată, există distanțare socială”. Răspunsul acestuia nu a putut rămâne fără o reacție din partea lui Joe Biden care a comentat imediat: „Da, ca la întâlnirile tale electorale”. Pentru a se apăra Trump a completat: „Port mască atunci când e nevoie. Nu trebuie să port mască ca și el (Biden, n.red.). De fiecare dată când îl vezi, are o mască. Poate să vorbească de la 60 de metri distanță și vine cu cea mai mare mască pe care ai văzut-o”. Cu toate că în timpul dezbaterii electorale, toți participanții au fost obligați să poarte mască, mai mulți oaspeți, printre care membri ai familiei prezidențiale, nu au respectat această regulă. La numai trei zile diferență, președintele american Donald Trump și soția sa, Melania, au anunțat că sunt infectați cu Covid-19, prin intermediul unei postări pe Twitter. „În această seară, Melania și cu mine am fost testați pozitiv pentru Covid-19. Vom intra în carantină și vom începe imediat procesul de recuperare. Vom trece prin asta ÎMPREUNĂ!”, a scris Donald Trump pe Twitter vineri dimineață. Potrivit CNN, „într-un memorandum emis de medicul personal al președintelui american, dr. Sean Conley, este menționat faptul că a fost informat de infectarea cu Covid-19 joi seară”. „Președintele și Prima Doamnă se simt bine în acest moment și plănuiesc să rămână acasă, la Casa Albă, pe durata convalescenței. Echipa medicală de la Casa Albă și cu mine vom urmări cu vigilență situația și apreciez susținerea oferită de instituțiile și medicii din țară.Mă aștept ca președintele să continue să își desfășoare activitățile fără întrerupere, în timp ce se recuperează, și voi continua să vă țin la curent cu eventuale evoluții”, a scris Conley în memorandum. Conform agenţiilor internaţionale de presă „anunţul venit cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale, a stârnit agitaţie în media şi pe pieţele financiare internaţionale”. La puțin timp după ce Trump a postat anunțul contaminării pe Twitter Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a scris și ea pe Twitter. „La fel ca prea mulţi americani anul acesta, preşedintele şi cu mine ne aflăm în carantină după ce rezultatul testului Covid-19 a fost pozitiv. Ne simţim bine şi mi-am amânat toate angajamentele viitoare. Vă rog, aveţi grijă să fiţi în siguranţă şi vom trece prin asta împreună”, a scris Melania Trump. În prezent, Donald Trump și soția acestuia trebuie să facă 14 zile de carantină iar în cazul în care președintele devine mult prea bolnav pentru a conduce țara, vicepreședintele Mike Pence va prelua controlul. Iar dacă și Mike Pence are probleme din cauza cărora nu poate lua locul președintelui, postul va fi ocupat de Nancy Pelosi. După ce liderul de la Casa Albă a împărtășit vestea privind noua sa stare de sănătate, numeroşi lideri internaţionali i-au transmis vineri mesaje de însănătoşire grabnică. “Karen şi cu mine transmitem dragostea şi rugăciunile noastre dragilor noştri prieteni, preşedintele şi (Prima Doamnă) Melania Trump. Ne alăturăm milioanelor de americani care se roagă pentru însănătoşirea lor completă şi grabnică. Dumnezeu să vă binecuvânteze, preşedinte Trump & minunata noastră Primă Doamnă Melania”, a scris pe Twitter vicepreşedintele Mike Pence. “Cele mai bune urări preşedintelui Trump şi Primei Doamne. Sper ca amândoi să se facă repede bine”, a transmis și premierul britanic Boris Johnson, primul lider mondial care a fost spitalizat după ce a contractat COVID-19, mai devreme în acest an. “Bineînţeles, îi urăm preşedintelui Trump însănătoşire grabnică”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, care a menţionat că preşedintele Vladimir Putin intenţionează să se vaccineze împotriva COVID-19, iar preşedinţia va anunţa acest lucru când va avea loc. ″Sunt convins că vitalitatea, buna dispoziţie şi optimismul dumneavoastră inerent vă vor ajuta să faceţi faţă acestui virus periculos″, ar fi scris Vladimir Putin într-o telegramă trimisă omologului său american. “Le urez @realDonaldTrump (preşedintele Trump, pe Twitter) şi @FLOTUS (contul oficial al Primei Doamne) însănătoşire grabnică. COVID-19 este o luptă pe care continuăm să o purtăm cu toţii, în fiecare zi, indiferent unde trăim”, a transmis preşedintele Consiliului european Charles Michel. “Cele mai bune urări de recuperare completă şi promptă preşedintelui Trump şi Primei Doamne”, a scris pe reţeaua socială directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cărui organizaţie a fost acuzată de liderul de la Casa Albă de incompetenţă în gestionarea pandemiei. Din Israel, Premierul Benjamin Netanyahu şi soţia sa Sara s-au alăturat corului de urări. “La fel ca milioane de israelieni, Sara şi cu mine ne gândim la preşedintele Donald Trump şi Prima Doamnă Melania Trump şi le urăm prietenilor noştri recuperare completă şi rapidă”, a transmis Netanyahu pe Twitter.