top of page

Țările mai puțin afectate de Covid-19 își vând pașapoartele pe sume colosale


În timp ce majoritatea țărilor care au fost puternic afectate de pandemia de coronavirus au decis să limiteze deplasarea pe teritoriile lor pentru a evita răspândirea coronavirusului sau apariția unui alt val, statele ocolite de Covid-19 își vând acum pașapoartele cu sume colosale de bani. Astfel, pentru cei care vor să călătorească încă liber și să se bucure de vară, varianta vacanțelor în țările unde nu există o situație sanitară critică a devenit o opțiune de luat în calcul. Din păcate, această varianta nu este una tocmai accesibilă tuturor. Conform ziarului francez „Le Monde„, ideea vacanțelor și libertatea de deplasare a ajuns repede să fie o afacere pentru mulți care doresc să se îmbogățească. În timp ce pandemia de coronavirus a declanșat o criză economică fără precedent, există țări în care Covid-19 nu a reușit să între, iar autoritățile de aici au decis să profite de pe urmă acestui lucru. „Astfel de ţări în care situaţia sanitară nu s-a degradat îşi vând foarte scump paşapoartele unor oamenii bogaţi”,informează Le Monde, explicând că țările unde se poate călători mai ușor, beneficiază de cel mai scump pașaport. Dacă înainte de pandemie un paşaport american permitea călătorii în numeroase ţări din lume, cetăţenii Statelor Unite nu mai sunt bineveniţi din cauza numărului foarte mare de infectari și decese cauzate de Covid-19 pe tertoriul american. Totuși, nu la fel stă situația și în celelalte țări. În Australia, spre exemplu, numărul scăzut de contaminări și decese deschide cetățenilor acesteia, porțile către un număr mare de țări. În prezent, pașaportul din Cipru este atât cel mai căutat, cât și cel mai scump de procurat. La o populație de 1,2 milioane de locuitori, Cipru a înregistrat 1.000 de contaminări cu Covid-19. Din nefericire însă, prețul pentru un pașaport cipriot se ridică la condiția investițiilor imobiliare în valoare de două milioane de euro. Pentru un pașaport „cura” în perioada pandemiei, Olanda oferă ”o viză de aur” în schimbul unei investiţii de 1,25 milioane de euro într-un start-up cu posibilitatea ca investitorul să fie naturalizat după cinci ani. Paşaportul Vanatu, în schimb, este mai simplu şi mai puţîn costisitor de obţinut, pentru acesta fiind necesar „doar” un cec în valoare de 130.000 de euro. Documentul este eliberat într-o lună. În Insulele Caraibe situația stă total opus. Afectată de criză turismului, Santa Lucia a emis obligaţiuni fără dobândă şi paşaport gratuit. `În schimbul unei investiţii în valoare de 250.000 de dolari pe o perioadă de şase ani, se poate obţine al doilea paşaport pentru cineva apropiat`, informează ProTv. Aceste operațiuni se desfășoară însă în cea mai mare discreție, însă există deja informații că în Kuwait şi Iordania, dar şi în alte ţări, compania Sununu Advisors a încheiat parteneriate cu bănci, pentru a găși viitori clienţi. La polul opus acestei idei, există și țări în care autoritățile nici nu se gândesc la deplasările pe teritoriile lor. Pe fondul celui de-al doilea val al pandemiei, Iranul a interzis categoric intrarea străinilor. În prezent, doar străinii care au un scop specific pentru intrarea în ţară - precum muncă - pot solicita viză de intrare însă aceştia trebuie să ofere dovadă unui test negativ de coronavirus efectuat de un institut internaţional recunoscut în ţara lor. „Testul trebuie să fie în engleză şi nu mai vechi de 96 de ore”, a anunţat agenţia de presă Isna, citând un comunicat de presă al autorităţilor de imigraţie. Până în prezent, Ministerul Sănătăţii iraniene a raportat un total de 300.000 de contaminări cu Covid-19 și 16.569 de decese. Numai în ultimele 24 de ore 2.600 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus și 226 au pierdut lupta cu acest inamic invizibil. La începutul acestei săptămâni, Teheranul a fost declarat “zonă roşie” din cauza numărului mare de infecţii în timp ce asociaţia medicală iraniană a avertizat că ţara s-ar putea confrunta cu lipsa asistenţilor medicali şi a medicilor dacă numărul cazurilor continuă să crească. Nu departe de această situație se află și Japonia. În curând, Tokyo riscă să declare stare de urgenţă dacă situaţia se agravează. Potrivit guvernatoarei capitalei nipone, Yuriko Koike, starea de urgenţă ar putea fi instituită la Tokyo dacă situaţia epidemiologică se va deteriora şi mai mult. În ultimele 24 de ore, Tokyo a înregistrat un număr record de 463 de noi cazuri în 24 de ore. Acest bilanț a atras extrem de multe preocupări după ce, marți se credea că fuseseră atins deja recordul de contaminări înregistrate într-o zi, și anume 367. “Dacă situaţia se agravează, Tokyo va trebui să ia în considerare decretarea propriei stări de urgenţă”, a avertizat vineri Yuriko Koike, recomandând insistent locuitorilor metropolei nipone să respecte principalele reguli sanitare pentru a evita că această să se întâmple. În cursul zilei de ieri, `autorităţile de la Tokyo au cerut din nou ca localurile care servesc alcool şi sălile de karaoke să se închidă mai devreme pentru a preveni propagarea virusului, măsură ce va intră în vigoare luni până la sfârşitul lunii august`, informează Protv. Până la ora actuală, totalul infecţiilor la Tokyo se ridică la peste 12.000, peste jumătate dintre acestea fiind raportate numai în luna iulie.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page