Marea Britanie va închide robinetul pentru străinii slab calificați și pregătește o lege care să fac
După ce a trecut printr-o criză fără precedent, simțind că trei ani trebuie să își „vândă și sufletul” pentru a oficializa Brexitul, Marea Britanie se află în momentul de față într-o situație în care consideră că rolurile s-au inversat. Dacă liderii europeni erau cei privilegiați în rolul de a conduce negocierile și de a arăta empatie față de britanici oferindu-le mai multe amânări ale ieșirii din Blocul comunitar, premierul de la Londra, Boris Johnson se comportă acum de parcă negocierile din perioada de tranziție cu UE vor fi o pierdere de timp pentru europeni. De când a oficializat Brexitul, premierul britanic resimte puterea și controlul Marii Britanii în procesul de a-și recăpăta independența și autonomia.
Avertizând deja Bruxellesul că Anglia, Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor nu vor lăsa nimic de la ele în procesul de negociere care va definitiva relația celor două tabere până la data de 31 decembrie 2020, Boris Johnson a punctat clar că Regatul Unit „va închide robinetul pentru străinii slab calificați și le va solicita tuturor lucrătorilor calificați care vin în Regat să aibă oferte de muncă ferme și să îndeplinească cerințele salariale și de cunoaștere a limbii engleze”. Aceste reguli se vor aplica începând cu anul viitor. „Noul nostru sistem de imigraţie va închide robinetul pentru forţa de muncă ieftină, slab calificată. Începând de anul viitor, toţi lucrătorii calificaţi vor trebui să obţină puncte suficiente pentru a munci în Regatul Unit. Ei vor trebuie să vorbească engleza, să aibă o ofertă fermă de muncă şi să îndeplinească cerinţele salariale”, a declarat duminică, ministrul de interne britanic Priti Patel pentru cotidianul The Sun.
Aflându-se într-o perioadă de tranziție de un an, regulile care vizează relația dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană au rămas la fel în momentul de față. Astfel spus, cetățenii europeni pot locui, munci și circula liber pe teritoriul Regatului Unit, fără nicio restricție.
În cursul săptămânii curente, Guvernul britanic va dezvălui noul sistem de imigrație bazat pe puncte care va fi utilizat în Marea Britanie post-Brexit, favorizând mințile strălucitoare față de lucrătorii puțin calificați. Conform siteului ProTv, sistemul va acorda puncte sistemul va acorda puncte în funcţie de competenţe, calificări şi niveluri salariale şi va trata cetăţenii europeni şi non-europeni în mod egal. „În documentul de zece pagini privind noua politică de imigraţie se arată: (1) graniţele Marii Britanii vor fi închise muncitorilor necalificaţi şi tuturor migranţilor care nu vorbesc engleza, (2) oricine vine în Marea Britanie să lucreze trebuie să aibă o ofertă de lucru cu un salariu de 25.600 de lire sterline (pe an), deşi un minim de 20.480 de lire sterline va fi acceptat în cazuri speciale, (3) nu va exista o cale pentru liber-profesioniştii care vin în Marea Britanie, precum instalatorii polonezi şi constructorii români care ajung fără o slujbă, (4) controlul vamal nu va mai accepta accesul pe baza cărţilor de identitate ale cetăţenilor din ţări ca Franţa şi Italia și (5) drepturile artiştilor, sportivilor şi muzicienilor care vor veni în Marea Britanie pentru expoziţii, concerte, audiţii şi competiţii vor fi reţinute”.
„Vizele nu vor mai fi acordate decât celor care au obţinut suficiente puncte, pentru a acorda prioritate celor mai bune talente, cum ar fi oamenii de ştiinţă, inginerii şi profesorii universitari”, precizează comunicatul.
Cu acest plan, ministrul de interne britanic, Priti Patel consideră că mesajul britanicilor de la referendumul din iunie 2016 dar și de la alegerile parlamentare din decembrie, de anul trecut, va fi respectat. Controlul imigrației a fost unul dintre subiectele principale în timpul campaniilor pentru cele două scrutine. Totuși, pentru a nu îi lua prin surprindere pe cetățenii Marii Britanii, Guvernul britanic plănuiește să lanseze o campanie amplă pentru a-i pregăti pe angajați în legătură cu transformarea în ianuarie 2021, dată de la care cetățenii UE vor fi tratați la fel ca alte naționalități.
Noua politică a atras deja critici din partea multor angajatori care consideră gravă adăugarea chelnerilor și a lucrătorilor „elementari” din agricultură și pescuit pe lista muncincitorilor necalificați. Legea pe care Guvernul britanic o pregătește la adresa imigranților, va fi prezentată lunile viitoare și având în vedere majoritatea deținută de partidul Conservator, condus de premierul Boris Johnson, ea poate trece ușor de Parlament. „Companiile britanice trebuie să se adapteze finalului liberei circulaţii şi nu vom căuta să recreăm efectele liberei circulaţii în cadrul sistemului bazat pe puncte”, a transmis Guvernul, care a precizat că angajatorii vor fi nevoiţi să muncească mai mult pentru a recruta şi a păstra lucrătorii britanici.