Ziua Îndrăgostiților a devenit ziua comercianților
14 februarie este ziua când an de an, întreaga lume sărbătorește Ziua Îndrăgostiților. Cunoscută și sub numele de Stântul Valentin, această zi a sărbătorit inițial ziua creștinismului occidental care onorează unul sau doi sfinți timpurii pe nume Valentinus. Există însă și legende care sunt menite să deslușească de ce sărbătorește omenirea Ziua Îndrăgostiților pe data de 14 februarie. Conform uneia dintre povești, „pe atunci, împăratul Claudius al II-lea (sau Claudius Gothicus) a decis că burlacii sunt soldaţi mai buni decât bărbaţii însuraţi, deoarece primii s-ar dedica trup şi suflet războiului, pe când ceilalţi ar fi sfâşiaţi de dorul de neveste şi copii şi nu ar da totul pe câmpul de luptă. El a scos în afara legii căsătoria, în cazul tinerilor. Părintele Valentin, socotind că măsura e nedreaptă, l-a sfidat pe împărat şi a oficiat slujbe de cununie în secret pentru cuplurile de îndrăgostiţi. Claudius a aflat şi l-a condamnat la moarte”, informează libertatea.ro. Într-o altă legendă, „preotul Valentin ar fi fost ucis pentru că a-ncercat să ajute creştinii să evadeze din teribilele închisori romane, unde erau torturaţi fără milă, uneori, până la moarte. Unul dintre prizonierii vizitaţi de inimosul preot s-ar fi îndrăgostit de o tânără frumoasă, fiica şefului închisorii, şi i-ar fi trimis o scrisoare de dragoste pe care ar fi semnat-o De la Valentinul tău…” menționează aceiași sursă.
Astăzi însă, Ziua Îndrăgostiților a devenit una dintre cele mai așteptate prileje de sărbătorire a dragostei. În timp ce ziua poartă semnificații culturale și religioase, în lume, prețul care se pune pe atențiile oferite celui drag a ridicat sărbătoarea la rang de cea mai scumpă zi din an. În timp ce milioane de cupluri din întreaga lume își sărbătoreasc dragostea, comercianții și-au pregătit intens strategiile de vânzare ajutându-i pe cei care cumpără un dar să cântărească doza de iubire în prețul plătit.
Așteptările noii generații dar și presiunea socială care s-a instalat forțat în rândul oamenilor, îi determină pe cei care iubesc să își măsoare dragostea pentru cel drag, în bani. Astfel, cadourile au depășit de mult banalele flori sau felicitări. În ciuda epidemiei cu coronavirus, multe cupluri nu s-au sfiit să călătorească cu prilejul acestei zile în city break-uri care să le ofere intimitatea de care au nevoie. Ca o ironie a sorții, comercianții din Filipine au insistat însă să pară preocupați și au adăugat în buchetele de flori vândute și măști medicale împreună cu dezinfectant. „Din cauza răspândirii virusului, am adăugat o mască, un dezinfectant, pastă de dinți și săpun de Sfântul Valentin. E ceva unic în locul cadourilor obișnuite, cum ar fi ciocolata”, explică Mary Jane Villegas, proprietară florărie.
Însă nicăieri pe planetă nu se sărbătorește cu mai mult fast Ziua Îndrăgostiților ca în Statele Unite ale Americii. An de an, aici, cheltuielile par de ordinul incredibilului. Mulți dintre cei care vor să facă un cadou scump persoanelor iubire se pregătesc din timp pentru această zi și sunt gata să îi satisfacă pe cei iubți cu prețuri de-a dreptul amețitoare. De exemplu, în Beverly Hills, un parfum de colecție se vinde cu 700 de dolari, un pulover de cashmir este cotat la aproape 800 de dolari, iar un set de sfeșnice din porțelan cu puțin peste 300 de dolari. „Multă lume de toate felurile e interesată de diversele parfumuri pe care le oferim. Avem și o gamă vastă de lumânări care pot fi un cadou plăcut, toate cu suport din porțelan și sunt gravate cu aur de 14 carate”, a precizat Charles Godart, purtător de cuvânt Stefano Ricci.
Pentru comercianții din SUA, această zi este una prevăzută mereu cu o creștere a bugetului mediu dedicat cumpărăturilor. În timp ce în America, darurile sunt de ordinul miilor sau sutelor de mii de dolari, în România, bărbații se pot orienta încă spre florării, având în vedere că românecele sunt mai cu picioarele pe pământ. Specialiștii recomandă domnilor să apeleze de la flori simple, cu povești uimitoare în spate, până la arangamente spectaculoase. Cei darnici pot adăuga ciocolată, turtă dulce sau chiar un vin bun. „Trandafirul este simbolul dragostei, anemona e o floare care se spune că aduce noroc, laleaua este o floare a prieteniei, hortensia presupune respect. Anemone... Se spune că au luat naştere atunci când Afrodita aflând de moartea lui Adonis, a vărsat lacrimi şi aşa s-au născut. Legenda spune că orhideele erau folosite de vrăjitoare pentru folosirea unor poţiuni magice care ofereau tinereţe veşnică”, explică o florăreasă din București.
Cu toate că în România, bărbații nu se aruncă la cadouri de ordinul mașinilor de lux, bijuterii sau vile cum se întâmplă peste ocean, și în țara noastră se poate plăti o sumă măricică pentru un aranjament floral. Prețul unui buchet aranjat special pentru persoana iubită poate ajunge chiar și până la 1.000 de lei. „Sunt foarte generoși în data de 14 februarie. Nu se uită la buget când oferă persoanei dragi”, menționează o angajată designer în cadrul unei florării. „Pentru florari înseamnă un volum de vânzare cu cel puţin 10 ori mai mare decât volumul unei zi normale de vânzare”, recunoaște Ligia Roşu, marketing manager.