top of page

Scoția, în căutarea independenței


Când aducem în discuție Marea Britanie, multe persoane se gândesc doar la Londra și plăcerea pe care o capitală „cu de toate” invită turiștii să o descopere. Însă puțini sunt cei care iau în serios și faptul că Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, include și o țară absolut mirifică, declarată a fi un paradis natural nemaivăzut. Scoția (vecina Angliei) este formată din 790 de insule și nu toți britanicii au parte de ea. Majoritatea celor care vin să viziteze Regatul, se opresc în capitala londoneză. Cei care îți doresc să descopere acest peisaj parcă rupt din câmpiile raiului, pleacă încă de acasă special cu ideea de a nu poposi nicăieri în drum, ci de a ajunge strict la destinație. Cu o populație puțin peste 5 milioane de locuitori, poveștile Scoției nu se compară cu restul culturii pe care Anglia (net inferioară din punct de vedere al trăirii și în prezent într-un procent de 100% toate tradițiile sale) o propagă prin mass media pentru a convinge turiști. Parcă ruptă dintr-o filă a unei cărți cu castele și fortărețe impresionante, mascate de verdeața unor păduri interminabile, Scoția nu are nimic în comun cu ceea ce gândesc străinii despre „Marea Britanie”. Fapt care o face extrem de interesantă.

Cu capitala la Edinburgh, Scoția te invită într-un circuit care te va face să iubești natura, să deapreciezi pasiunea pentru aglomerațiile care caută să claseze orașele lumii în destinații preferate, să te întorci în timp, să asculți vocea aerului și să-ți dorești să te fi născut aici. Simboluri precum Castelul Brodick (unul dintre cele mai vechi castele din lume, construit pe vremea vikingilor, adăpostește cea mai faimoasă grădină din lume cunoscută pentru trandafirii de munte), Scone Palace (locul unde se încoronau regii Scoției), catedrala St. Giles, Scotch Whisky Center, lacul Loch Ness (în interiorul căruia legenda spune că trăiește un monstru pe nume Nessie), catedrala din Glasgow, piața George, Turnul Clopotniță, Higland Games (o competiție atletică între clanurile scoțiene, cunoscută sub desfășurarea aruncării unui trunchi de copac de 5 metri lungime) cartierul universitar etc., transformă această țară într-un circuit de pe vremea conteselor și a baronilor. Celebră pentru porturile bărbaților reprezentate de fuste, muzica la cimpoi și dansurile locale, Scoția și-a exprimat în data de 18 septembrie 2014 dorința de a fi independentă față de Regatul Unit, însă referendumul la care a votat majoritatea populației, a respins ideea de separare. Simțit la propriu ca un tărâm, Scoția este exemplul perfect pentru a ilustra cuvântul „legendă”. Beneficiind de cele mai frumoase peisaje din lume, această țară te invită să fii aventurier cu lancea în mână. Inspirând filmul capodoperă „Breatheart” locul acesta deține și câteva secrete mai puțin cunoscute de către cei din afara perimetrului granițelor lui; secrete ce trebuie neapărat descoperite. Broch of Mousa este una dintre cele mai bine conservate structuri din piatră din întreaga lume și se află în Insulele Shetland. Construită în jurul anului 100 î.e.n, structura este aproape completă până în vârf. Melrose Abbey este o ruină masonică descoperită în 1136 în interiorul căruia se crede că stă adăpostită inima îmbălsămată a lui Robert the Bruce, unui dintre regii Scoției. Dealurile Cuillin sunt caracterizate de site-ul tuktuk.ro ca fiind de o frumusețe rară. „Ele sunt alcătuite din două formațiuni distincte.

Cele roții sunt stânca roție de granit, mai blânde și cu o apariție plăcută ochiului. La polul opus se află dealurile negre, cu vârfuri abrupte și ascuțite din roca vulcanică, care se înalță către cer și reprezintă parcă o amenințare pentru cei care vin neinvitați aici”. Skara Brae – unul dintre cele mai bine conservate orașe din Europa, datează încă de pe vremea Epocii de Piatră. Castelul Stirling este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai spectaculoase locuri din întreaga Scoție, imaginea sa, pur și simplu, tăindu-ți răsuflarea de la distanță. Plaja Luskentyre (una dintre cele mai frumoase zone de coastă din țară), Ben Navis (cel mai înalt vârf din munții Scoției), Eilean Donan (insula pitorească care găzduiește un castel original ce reprezintă cel mai fotografia monument din Scoția; dar și un loc unde se organizează nunți celebre și pelicule cinematografice) sunt locurile despre care nu știu decât cei care locuiesc pe teritoriul acestei țări incomparabile cu restul lumii.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page