Tabloidizarea Europei occidentale
Nu mai este nicio surpriză faptul că lumea mediatică a transformat foarte mult valorile și standardele societăților actuale. Dacă privim peste Ocean se poate observa cu ușurință faptul că mass media conduce America; în Africa, aceasta provoacă tristețea unei dorințe greu de îndeplinit (pentru că internetul a reușit să inspire nevoia de a copia modelul american în toate detaliile sale), în Asia impune ideea precum că terorismul se fabrică chiar printre cetățeni, iar în Europa, mijloacele de comunicare în masă jonglează cu prezentarea unui spectacol mediatic ieșit din tipare, transformând total profilul consumatorului de altă dată.
Dacă sud-estul Europei merge pe mâna unei mass medii controlate încă de regimul politic (cazul Rusiei și țărilor pro-ruse care îi urmează exemplul), de partea cealaltă a continentului lucrurile stau total opus; poate tocmai pentru că acestea au îmbrățișat cu mult entuziasm noul curent al globaliozării și ideea standardizării Europei, de asemenea. Iar puterea de influență a acestor state vine tocmai din faptul sunt țări care au avut sau continuă să aibă probleme economice și se simt forțate de către circumstanțe, să adere unui parteneriat care le va asigura o creștere economică, stabilitate politică și nu în ultimul rând, protecție. România spre exemplu, este o țară al cărei trecut amintește despre o etapă dictatorială în care Occidentul nu avea nicio putere de intervenție asupra culturii țării, tocmai pentru că la „cârma” ei, se afla un simpatizant al regimului politic sovietic. Ieșită din perioada comunistă, unde presa era cenzurată și forțată să urmărească numai linia trasată de către președintele în ordin, România a dat poporului său să guste din libertatea democrației, în primul moment când media a fost martorul revoluției din decembrei 1989. Ba mai mult, pentru că televiziunea a fost în vremea aceea instrumentul principal de propagandă, contribuind la căderea unui regim în care românii erau asupriți pentru a ridica potențialul țării la rang de prim competitor pentru cele mai importante state ale lumii, se consideră că mass media este cea care a trasat noua linie în istoria României. Urmărind cu pași mici dar siguri, modelul american, mass media din România depășește stadiul conservatorismului în două cele mai importante decizii politice: aderarea din 2004 la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO; după o încercare eșuată în 1997) și aderarea din 2007 la Uniunea Europeană. Depărtându-se de modelul Rusiei, România continuă „să locuiască” în sud-estul Europei dar „semnează” participarea la procesul de europenizare după acceptă modelul prezentat de către vestul continentului.
Această preferință a transformat media românească în susținătorul curentului mediatic predominant în Europa Occidentală; caracterizat de tabloid, scandal, interese politice, cancan-uri, spectacole. Iar acest fapt nu se întâmplă neapărat pentru că se dorește dezintegrarea conceptului de tradiție, cultură și unitate, dar mai ales pentru că oamenii au fost induși de către globalizare, către starea aceasta de hipnoză în care pun mai mult preț ce se întâmplă în afară, decât „în ograda” lor (total mediei conservatoare ruse). Seducând mintea consumatorului, mass media hrănește nevoile iluzorii servindu-i o copie a „marii Americi”, cu posibilitatea ca acesta să se simtă parte din avalnșa de evenimente, tocmai pentru că se întâmplă în continentul său. Însă, între tendința de tabloidizare a Europei Occidentale și conservatorismul Europei de sud est, cum se vede de fapt, încercarea de europenizare a celor 50 de țări ale continentului? Sau putem vorbi de o identitate europeană al cărei standard importat nu produce altceva decât identități colective inegale și variate?
