Vietnamezii sunt trimiși în Europa de către familii, să își riște viața pentru un trai mai bun
Odată cu invazia imigranților și refugiaților care au dat năvală peste Uniunea Europeană în primăvara anului 2015, tot mai mulți extracomunitari găsesc teritoriul statelor membre ale Blocului comunitar ca fiind un fel de „vis european” la care tânjesc în speranța unui viitor mai bun. Numărul mare de străini care au venit în țările UE în ultimii patru ani a crescut la fel de mult ca și numărul cetățenilor europeni care s-au mutat dintr-un stat european în altul. Pentru extracomunitari, legile și protecția pe care le-o oferă Bruxelles-ul reprezintă siguranța conform căreia în țările europene nu trăi aceiași teroare ca în statele de unde provin ei.
Conform ultimelor cercetări, cei mai mulți dintre imigranți sunt tineri iar pentru că Statele Unite ale Americii s-au izolat de restul lumii odată cu momentul în care Donald Trump a devenit cel mai puternic om de pe planetă, Uniunea Europeană a devenit o destinația țintă pentru milioane de suflete din Asia, Africa sau Orientul Mijlociu. Identificarea cu Europa și atașamentul față de Europa au crescut în ultimii ani, în timp ce loialitatea exclusivă pentru statul-națiune a scăzut. Astăzi, Uniunea Europeană este înțeleasă ca o comunitate civică.
Epoca sedentarismului a apus din momentul în care fenomenul globalizării și-a făcut loc printre culturile naționale ale Europei, deschizând oportunitățile liberei circulații care a și transformat zecile de societăți, într-una singură, complexă. Deși dispunem de diversificare și un set amplu de beneficii, datele oficiale arată îngrijorător pentru graficul statelor care obișnuiau să însumeze cifre pe care acum trebuie să le schimbe de la an la an în cărțile de istorie. Astfel, potrivit IOM, World Migration Report, United Nations: International Organization for Migration „în perioada 1985-1990, populația lumii a crescut în medie anuală cu 1,7%, creșterea medie anuală a migranților a fost de 2,6%. La nivel global, numărul migranților legali a sporit de la 75 de milioane în 1965 la 192 de milioane (aproximativ 2-3% din populația lumii) în 2005. La sfârșitul acestui mileniu numărul imigranților care au nu dispuneau de documente legale de rezidență a fost evaluat între 15 și 30 de milioane, înregistrând o creștere dinamică. În prezent, aproximativ 3% din populația lumii poate fi considerat migrant”.
În Europa, momentul istoric care a reprezentat și declanșarea simbolică a startului liberei circulații, este fără dar și poate, căderea zidului Berlinului, după care, aderarea statelor la Uniunea Europeană. Cu un Occident aproape interzis până în 1990/1994, europenii încep mai întâi ceea ce părinții noștri își amintesc a fi „comerțul cu valiza” (perioada în care românii, spre exemplu, mergeau la turci sau sârbi pentru a cumpăra diverse produse pe care le vindea mai apoi în România). Sub pretextul turismului, între 1994 și 2000 Europa înregistrează o creștere semnificativă a migrației de muncă, azilului politic și clandestinitate. Uniunea Europeană a reușit să transforme frontierele geografice în frontiere informatice, fapt care a permis cetățenilor din statele cu probleme să poată circula în voie pe teritoriul celorlalte, ba chiar și să se instaleze fără nicio problemă unde își doresc. Înlocuind barierele fizice care interziceau trecerea lor, era europenizării propulsat internetul și calculatorul în locul agentului de control.
Un subiect delicat îl reprezintă situația din Vietnam unde, din cauza sărăciei din satele din centrul acestei țări, tinerii muncitori vietnamezi sunt trimiși ilegal la muncă în Europa de către familiile lor, riscându-și viața și moartea pe „linia” către Europa. Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „locuitorii au un nume pentru rețeaua din umbră folosită pentru a-și contrabanda rudele din Europa, termenul tradus în engleză se numește linia, ca într-o linie de producție într-o fabrică. Acest sistem ilicit de trimitere a oamenilor peste granițe a devenit atât de comun încât toată lumea din cătunul Do Thanh din provincia Nghe An pare să cunoască pe cineva care a făcut această călătorie”.
„Mi-am trimis cei trei fii”, a declarat Phan Van Thuong, un bunic în vârstă de 64 de ani, din Vietnam. Potrivit acestuia, doi dintre ai s-au întors deja, după ce au fost arestați și deportați din Marea Britanie. „În cătușe”, explică el cu un zâmbet larg. Tot Phan Van Thuong a menționat și că în Vietnam, culturile de orez sunt abandonate pentru că fermierii nu pot face suficienți bani pentru cultivarea orezului aici. Astfel, mulți dintre vietnamezii își riscă viețile pentru a-și căuta un loc de muncă în străinătate având în vedere că pot câștiga mult mai mult pentru lucrările neautorizate în Europa decât ar câștiga vreodată la ei acasă. „Am avut o tradiție atât de îndelungată de oameni plecați în străinătate pentru a câștiga bani și pentru a trimite bani înapoi acasă, dovada este în case: satele au fost transformate, au apărut case noi, motociclete, mici afaceri”, a declarat Mimi Vu, un activist cu sediul în orașul Ho Chi Minh, care lucrează pe probleme legate de traficul de persoane și migrație.
