Lipsa unei structuri de marketing în sistemul educațional face ca educația în România să fie una pli
Regimul pe care România l-a traversat ani de zile, dar și rebela libertate pe care o traversăm o dată cu democrația, ne-a adus în pragul unui haos pedagogic; disciplina și organizarea fiecărei materii predate în școli pare că nu vrea să țină pasul cu noile vremuri și tendințele acestora, ci mai degrabă, se simte o oarecare satisfacție doar știind cursurile predate. Ceea ce puțini înțeleg astăzi, este faptul că există o diferență majoră între procesul de predare al profesorilor și cel de învățare al elevilor. Nu degeaba, expresia „mulți pot fi profesori, dar puțini, adevărați pedagogi” a devenit din ce în ce mai real sesizată în școlile din România.
Acasă, familia este mult prea ocupată cu slujbele care să le permită un trai decent copiilor, fapt care această preocupare ia foarte mult timp din momentele petrecute cu odraslele lor. Mai mult, din teama de a nu pierde serviciul sau de a nu reuși să întrețină întreaga familie, părinții sunt aruncați cu intenție, în stresul cotidian. Legați de jobul, facturile, planurile și așteptările societății din care fac parte, tinerii părinți nu își mai fructifică cei „7 ani de acasă” educând-și copiii și oferindu-le o perspectivă puternic accentuată pentru momentul în care cei mici vor lua pentru prima dată contact cu lumea de afară. Azi, părinții își dau copii la „creșă” sau grădinițe particulate, începând chiar și sub vârsta de 1 an. Apoi, compensând cu un venit considerabil se mulțumesc să plătească pentru educația acestora punându-și toată încrederea și baza în potențialul celor însărcinați cu acest fapt. De cealaltă parte, sistemul educațional românesc nu încurajează și nici nu reprezintă un partener/sprijin pentru motivația profesorilor de a preda chiar și pe prețul nimicului. Părinții își pun baza în profesiile exersate de învățători însă aceștia, întâmpină dificultăți de predare, de cele mai multe ori, induse de însuși sistemul educațional (azi, chiar și politic) românesc.
În România, metodele de predare sunt încă învechite, axate în continuare pe un număr de discipline exagerat, informații nedisecate, dictare, lipsa conversației libere și a practicii. Este evident de ce astăzi, rata abandonului școlar a atins un procent de 18,1% (2 din 10 tineri alegând să părăsească unitatea de învățământ). Mai mult, un nou studiu efectuat de curând demonstrează faptul că mai mult de unul din trei studenți nu ajung la licență. Abandonul universitar a înregistrat în anul 2015, o rată de 38,81%, însemnând că „mai mult de un sfert de studenți admiși la programele de studiu și de master nu își finalizează studiile”, informează cursdeguvernare.ro. Deși încearcă să găsească o soluție de combatere a acestei probleme, autoritățile se simt depășite de situație deoarece se confruntă cu un fenomen a cărei amploare pare să nu mai poată fi oprită. Pentru a nu risca o prăbușire a sistemului educațional, unitățile de învățământ caută să se salveze singure, apelând la activitățile de marketing. În acest sens, specialiștii vor putea întocmi cercetări de piață și vor propune un plan de atargere și/sau menținere a interesului elevilor/studenților și familiilor pentru educația desfășurată în cadrul unei instituții de tip tradiție. Evident, clădirile nu pot fi evaporate iar școala ca și instituție de educație trebuie să existe pentru viitoarele generații, fapt care determină o perspectivă revoluționară a acestora, pliându-se pe trendurile de afară.
În România se poate observa faptul că abandonul școlar și dezinteresul pentru educație pare să fie înlocuit cu o mai mare atenție oferită mijloacelor tehnologice de (auto)educare. Lipsa unei structuri de marketing în sistemul educațional demostrează incapacitatea cu care unitățile de învățământ fac față trendurilor impuse de globalizare și care a schimbat total comportamentul și modul de gândire al ființei umane „moderne”. Îngrijorător este faptul că în aceiași situație se află nu doar școlile și universitățile de stat ci și sector privat; nuanță care dovedește cât de provocantă este sarcina de a revoluționa politica de produs a serviciului. În contextul unui fenomen mondial care „face legea” în societățile actuale, transformându-le miraculos în spații SF, comparativ cu perioada de acum 100 de ani, piața concurențială a serviciilor determină o realitate îngrijorătoare: o unitate de învățământ nu poate rezista fără a se preocupa în mod permanent de ceea ce se petrece în jurul său. Astfel spus, grădinițele, școlile și universitățile sunt forțate de către circumstanțe să întocmeasă cercetări continuue asupra pieței și implicit a profilului ființei umane, adunând suficiente date pentru crearea unui plan de marketing care să servească interesului de dezvoltare. Așadar, numai potențialul activităților de marketing garantează o completare a lispurilor din educația românească.
