top of page

Guvernul Boris Johnson ia în vedere amânarea Brexit


Cu toate că primul Acord negociat de fostul premier britanic, Theresa May și liderii Uniunii Europene prevedea reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale, acest proiect a fost contestat de numeroși politicieni britanici dar și de Camera Comunelor care au respins de trei ori înțelegerea.

Nemulțumirea față de termenii acestei propuneri i-a răpit fostului șef al Guvernului de la Londra, posibilitatea de a oficializa Brexitul în data de 29 martie 2019 când fusese inițial programat. Dezamăgită că nu a reușit să recapete independența și autonomia britanicilor, Theresa May a demisionat, lăsând locul lui Boris Johnson de a urca pe fotoliul Guvernului și al Partidului Conservator.

Pentru că actualul premier nu crede în Acordul negociat de May și UE, Boris Johnson a cerut Uniunii Europene să renegocieze proiectul. Din păcate pentru acesta, președintele Comisiei Europene a reiterat faptul că Bruxellesul nu va modifica Acordul.

Prins între ciocan și nicovală, premierul britanic a formulat săptămâna trecută noi propuneri privind Acordul. Forțat de Legea Benn care blochează producerea Brexitului fără acord, Boris Johnson a propus o perioadă de tranziție limitată în ceea ce privește frontiera dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda, așteptând compromisuri din partea Uniunii Europene.

„Compromisul propus de noi elimină așa-numitele garanții din fostul Acord de retragere din UE. Aceste propuneri respectă decizia luată de poporul britanic în sensul ieșirii din UE, abordând pragmatic consecințele acestei decizii asupra Irlandei de Nord și Irlandei. Propunerile oferă menținerea alinierii la reglementările comunitare pentru o perioadă îndelungată pe toată insula Irlanda după încheierea perioadei de tranziție, atât timp cât acceptă locuitorii din Irlanda de Nord. Măsurile asigură că frontiera dintre Irlanda de Nord și Irlanda va rămâne deschisă, permițând protejarea prevederilor Acordului din Vinerea Mare”, a afirmat Boris Johnson într-o scrisoare trimisă președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Uniunea Europeană însă, a reacționat cu reticență la noile propuneri ale Guvernului de la Londra și a anunțat că le va analiza în profunzime. Mai mult, blocul comunitar a respins cererea Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord de a susține discuții despre Brexit weekendul trecut, întrucât premierul Boris Johnson și-a reiterat angajamentul de a păsrăsi blocul pe 31 octombrie în ciuda posibilității de a ajunge la un acord. Potrivit Sky News, „Comisia Europeană a spus că noile propuneri privind Brexit ale lui Johnson nu oferă nicio bază pentru finalizarea unui acord de separare”.

Mai mult, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Natasha Bertaud, a precizat că Marea Britanie va primi o altă oportunitate de a-și prezenta propunerile azi (n.r. luni). „Dacă am fi purtat discuții la sfârșit de săptămână, s-ar părea că acestea ar fi negocieri adecvate. Însă suntem departe de asta”, a menționat anterior un diplomat UE.

Pentru prima dată de la preluarea mandatului lui Boris Johnson, guvernul de la Londra a recunoscut vineri că premierul britanic va trimite o scrisoare către UE, solicitând o întârziere privind Brexit, dacă nu va fi încheiat niciun acord până pe 19 octombrie. „Johnson nu a explicat contradicția aparentă, oponenții considerând că va căuta un fel de cale legală de ieșire pentru a evita să solicite prelungirea sau să încerce să preseze UE pentru a refuza o astfel de solicitare”, informează Mediafax.

Conform unor documente guvernamentale britanice prezentate unei instanțe juridice, consilierii juridici ai Guvernului au transmis unei instanțe din Scoția că va fi aplicată Legea Benn, care prevede amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană dacă nu se va ajunge la un acord formal.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page