David Cameron își cere iertare pentru referendumul care a declanșat Brexitul
După mai bine de trei ani de la referendumul care este pe cale să schimbe istoria modernă a Marii Britanii, fostul premier al Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord al cărui mandat a servit exact în perioada de început a crizei umanitare care a afectat Uniunea Europeană în primăvara lui 2015, iese public și își cere iertare de la britanici.
Îngrijorat precum și ceilalți lideri ai statelor membre ale Uniunii Europene, premierul britanic la acea dată, David Cameron a înțeles repede că decizia Comisiei Europene de a impune fiecărei țări parte a Blocului comunitar să accepte și să primească cote obligatorii de refugiați, va dăuna spiritului și siguranței societății pe care o conduce. În timp ce Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia au refuat vehement să se supună acestei decizii de repartizare a extracomunitarilor, fostul premier britanic a cerut Uniunii Europene să se facă o excepție în ceea ce privește Marea Britanie având în vedere că la acea dată, Regatul Unit era țara europeană cu cei mai mulți extracomunitari. Cu toate că a efectuat mai multe vizite oficiale în statele europene pentru a-i convinge separat pe liderii acestora, Comisia Europeană a impus celorlalte 27 de țări membre să nu negocieze un compromis cu Marea Britanie, încălcând decizia Bruxellesului.
Simțindu-se presat de incapacitatea de a negocia această decizie, David Cameron a hotărât să pună soarta Marii Britanii în mâna cetățenilor săi, chemându-i în data de 23 iunie 2016 la un referendum în care au fost rugați să se exprime în legătură cu apartenența la UE. Practic, Cameron a decis să acorde britanicilor dreptul de a alege dacă Marea Britanie va rămâne în Uniunea Europeană și se va supune regulilor ei sau, va ieși din Blocul comunitar și astfel, își va recăpăta independența și autonomia. O zi mai târziu, rezultatele finale arătau că majoritatea britanicilor au votat ca Regatul Unit să nu mai depindă de Blocul comunitar. Această alegere l-a șocat atât de mult pe David Cameron, încât, bulversat de rezultat și de consecințe, acesta și-a dat demisia.
La cârma Guvernului de la Londra, dar și a Partidului Conservator, a urcat imediat, Theresa May. Săptămâna trecută însă, în cadrul unui interviu acordat postului american de televiziune CNN, David Cameron a declarat că este conștient de faptul că unii oameni nu îl vor ierta niciodată pentru referendumul privind Brexit și a susținut din nou organizarea unui al doilea referendum.
„Unele persoane nu mă vor ierta pentru că am organizat acel referendum. Alţii nu mă vor ierta pentru că l-am organizat şi l-am pierdut. Există, desigur, şi oameni care au dorit un referendum şi au dorit ieşirea din Uniunea Europeană şi care sunt bucuroşi că am făcut această promisiune şi am respectat-o. Mă gândesc în fiecare zi la asta, la faptul că am pierdut şi la consecinţele acestui lucru, dar şi la ce am fi putut face diferit. Sunt extrem de îngrijorat în legătură cu ce urmează să se întâmple”, a spus fostul premier britanic.
Imediat după ce și-a dat demisia, David Cameron s-a retras din viața politică și a acordat foarte puține interviuri. „Mă doare să văd ceea ce s-a întâmplat, faptul că am pierdut şi greşelile pe care le-am făcut”, a adăugat Cameron, susținând că din punctul său de vedere, un al doilea referendum ar putea fi o soluţie pentru ieşirea din actualul blocaj privind Brexit. „Nu cred că putem exclude (un al doilea referendum, n.r.), pentru că suntem într-un blocaj”, a spus acesta.
Astăzi însă, Brexitul a dus Marea Britanie într-un haos greu de controlat. Actualul șef al Guvernului de la Londra, a adoptat o atitudine dură față de Uniunea Europeană după ce a susținut că Theresa May a gestionat prost Brexitul. Boris Johnson este convins că separarea Marii Britanii de Blocul comunitar va avea loc sub mandatul său și nu va suferi amânări, așa cum s-a întâmplat în vremea premierului anterior. Considerând această atitudine rigidă a fi una devastatoare pentru cetățenii britanici, David Cameron l-a criticat dur pe actualul premier al Marii Britanii, în memoriile sale, menționând că acesta este un mincinos care a susținut ideea de Brexit doar pentru a-și lansa cariera politică.
În paragrafele publicate duminica trecută din viitoarea sa carte, „For the record”, David Cameron a descris şi criticat activitatea mai multor oficiali de stat britanici şi modul în care aceştia au acţionat în ultimii ani, în contextul Brexit. Conform fostului premier, campania „rasistă” din anul 2016 cu o campanie a Partidului Conservator din anul 1964. De asemenea, Cameron, l-a acuzat pe Boris Johnson că şi-a construit campania prin concentrarea pe Turcia şi posibila sa aderare la Uniunea Europeană. „Nu mi-a luat mult să descopăr obsesia celor care doreau ieşirea din UE. De ce să te concentrezi pe o ţară care nu este membru UE? Răspunsul era că Turcia este ţară musulmană, care ridica temeri legate de islamism, imigraţie şi transformarea comunităţilor. Era evident. Ar fi putut să spună direct: Dacă doriţi un vecin musulman, votaţi să rămânem în UE”, scrie David Cameron în cartea sa.