top of page

Potrivit cercetătorilor, microbii vor salva industria alimentară și agricultura


Într-o lume în care toate industriile și domeniile care servesc societăților în curs de dezvoltare, cuvântul „microbi” sună precum o boală care sperie pe oameni. Evoluțiile pe care planeta le traversează în multe dintre ariile sale, oferă oportunitatea unei perspective în care cercetătorii muncesc la foc continuu pentru a inventa noi tehnici care să faciliteze stilul de viață al ființei umane. Totuși, nimeni nu s-ar aștepta ca exact specialiștii să fie cei care să tragă un semnal de alarmă și să propună microbii pentru a revoluționa industria alimentară și agricultura. Potrivit „The Financial Times”, „multe companii analizează modul în care pot fi folosiți microbii pentru a obține proteine care să acopere nevoile unei populații în creștere și să stimuleze agricultura. Din păcate, aceștia întâmpină o serie de dificultățile iar printre acestea se numără costurile de producție crescute și munca asiduuă de convingere a consumatorului.

Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „Calysta, o companie care a colectat 30 de milioane de dolari, anul acesta, de la investitori precum BP şi Cargill, produce hrană pentru peşti din microbi care se proliferează în mod natural, folosind metanul ca sursă de energie”. Aceasta este doar una dintre companiile care folosesc puterea unor microbi precum bacterii, alge și ciuperci, pentru a hrăni populația în creștere și a da un impuls agriculturii.

O altă companie de acest gen este Sustainable Bioproducts, cu sediul în Chicago, SUA. Acest start-up încearcă să obțină proteine comestibile din extremofile (organisme care pot supraviețui în medii extreme) pe care le colectează din izvoarele termale vulcanice din Parcul Național Yellowstone. Puterea sa de influență i-a adus 33 de milioane de dolari de la investitori precum Danone și Archer Daniels Midland. Sustainable Bioproducts speră să lanseze pe piața americană înlocuitori de proteine în următoarele 12 – 18 luni. „Este vorba despre un microb foarte eficient provenind dintr-un mediu steril”, a declarat Thomas Jonas, şeful Sustainable Bioproducts.

Conform cercetătorilor, abia în ultimele decenii s-a înțeles cu adevărat impactul microorganismelor, inclusiv a bacteriilor, algelor și ciupercilor. Acestea se găsesc ușor peste tot pe Terra, inclusiv în organismele umane, iar astăzi, antreprenori și investitori precum Bill Gates și SoftBank speră ca microorganismele să revoluționeze sursele de hrană și agricultura similar modurilor în care au transformat și medicina.

În prezent, microbii sunt valorificați și în domeniul agriculturii. Un număr din ce în ce mai mare de companii, precum Joyn Bio, Pivot și Indigo, dau o foarte mare importanță microbilor care se găsesc pe rădăcini și în sol pentru a proteja și a stimula culturile. „Aceștia ar putea contribui la reducerea cantităților de substanțe chimice folosite în agricultură, menționând în același timp rata de productivitate”, informează Mediafax.

Conform șefului companiei Joyn, Mike Miille, „lumea, nu numai comunitatea ştiinţifică, înţelege din ce în ce mai bine că microbii sunt o parte esenţială şi integrată oricărui organism viu”. Joyn este o companie care dezvoltă microbi modificați genetic pentru a înlocui fertilizatorii. Astăzi, cercetătorii folosesc tehnici avansate precum secvențierea AND-ului și metode de screening pentru a analiza microbii și structura acestora. Mai mult, unele start-up-uri pot chiar și să recreeze microbii prin intermediul ingineriei genetice.

Cu toate că cercetările specialiștilor sunt susținute de multe ore de muncă și convingeri științifice, nu toată lumea este mulțumită sau deschisă față de informația pe care o primește. Astăzi, temerile legate de mediu stimulează domeniul dezvoltării microbilor ca surse de proteine și alimentare. În prezent se cunoaște deja că pentru a înlocui carnea, oamenii pot apela deja la boabe de soia și leguminoase. Recent, companiile au început să se îndrepte spre fermentarea de înaltă tehnologie pentru a transforma microorganismele în proteine cu ajutorul inteligenței artificiale și al biotehnologiei de vârf.

Cum din ce în ce mai des se vorbește de subnutriție, probleme de dietă, oameni care devin vegetarieni sau vegani, specialiștii se îngrijorează de hrănirea populației în creștere cu resurse în scădere. Potrivit acestora, sursele de proteine ar putea deveni insuficiente.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page