top of page

70.000 de dolari pe minut, patru milioane de dolari pe oră și 100 de milioane de dolari pe zi; Atât


Capitalismul promovat cu foarte mult succes de către americani, a reușit să nască o discrepanță incredibilă între oameni, determinând astăzi doar două clase sociale: cei putrezi de bogați și săracii. Clasele medii dispar ușor din peisaj în timp ce valoarea averii pe care o fac pe secundă, cei ale căror afaceri controlează lumea, dă dureri de cap păturii sociale care servește ca momeală burghezilor.

Astăzi, lumea este dependentă de internet ale cărui avantaje par să atragă din ce în ce mai mult generațiile moderne, transferându-le parcă toată existența în mediul online. De altă parte, rețelele de socializare promovează trenduri impulsionate de branduri care schimbă nu doar memtalitatea ci și comportamentul ființei umane. În timp ce „comsum, deci exist” a devenit motto-ul după care se ghidează planeta în 2019, liderii politici nu fac altceva decât să promoveze și mai mult competiția în detrimetrul egalităților. Astfel, nu-i de mirare de ce lumea se confruntă cu depresie, sinucideri, atacuri ucigașe, extremism, migrație, sărăcie și o nerușinată bogăție a minților care se folosesc de psihologia umană pentru a manipula setul de nevoi al oamenilor.

Dacă nu demult, economiștii și sociologii confirmau faptul că prima nevoie umană este cea fiziologică, lăsând nevoia de dezvoltare și autorealizare ca fiind ultima, astăzi, capitalismul a inversat cu totul piramida nevoilor. Oamenii sunt ahtiați după o imagine și aprecierea celor din jur încât uită și să mai mănânce sau să se îngrijească de sine.

Din păcate, puterea oamenilor putred de bogați este din ce în ce mai mare iar marfa pe care o vând le servește precum combustibil în intenția de a-și dori și mai multă putere și control. Astăzi, cifra de afaceri a bogaților lumii arată cât de nedreaptă este viața și cât de injustă este condiția celor care nu au avut șansa să se nască în alte zone ale pământului. Potrivit agenției Bloomberg, cele mai bogate 25 de familii din lume dețin controlul asupra unor active în valoare de 1.400 de miliarde de dolari, situație care a început să genereze critici referitoare la amplificarea inegalităților în sistemul capitalist.

„Cifrele sunt uimitoare: 70.000 de dolari pe minut, patru milioane de dolari pe oră, 100 de milioane de dolari pe zi. Atât de rapid a crescut averea familiei Walton, care deţine reţeaua de supermarkete Walmart, de când Bloomberg a realizat clasamentul de anul trecut al celor mai bogate familii din lume. (...) Averea familiei Walton a crescut cu 39 de miliarde de dolari, atingând nivelul de 191 de miliarde de dolari, de când a ajuns, în iunie 2018, pe primul loc în clasamentul celor mai bogate familii din lume”, notează Bloomberg, precizând că alte „dinastii americane” au performanţe asemănătoare. Spre exemplu, familia Mars, a cărei avere a crescut cu 37 de miliarde de dolari, atingând nivelul de 127 de miliarde de dolari.

„Cei mai bogaţi 0,1% dintre americani au averi mai mari decât în orice altă perioadă de după anul 1929, dar performanţe asemănătoare se înregistrează în Asia şi Europa. La nivel mondial, 25 de familii bogate au averi totale de 1.400 de miliarde de dolari, cu 24% mai mult decât anul trecut. Pentru unii critici, aceste cifre sunt o dovadă că trebuie reglat sistemul capitalist, întrucât inegalităţile au devenit o problemă politică explozivă de la Paris la Seattle şi Hong Kong”, continuă Bloomberg.

În ideea de a micșora decalajul din ce în ce mai mare dintre bogați și săraci, economiștii propun ca măsuri taxarea suplimentară a averilor persoanelor bogate. Totuși, din cauza modificării valorilor de-a lungul deceniilor, cifrele activelor nici măcar nu reflectă cu adevărat realitatea averilor. Spre exemplu, familia regală saudită, Al Saud, are o avere estimată la 100 de miliarde de dolari, deşi cifra nu reflectă cu adevărat valoarea activelor.

Această situație unde cifrele ar putea fi cel mai înalt nivel, este sisținută și de contextul în care escaladarea conflictului dintre Administrația Donald Trump și China generează temeri în ceea ce privește o recensiune globală. „Ar putea fi o mare provocare să fie păstrate aceste averi pe termen lung. Afacerile deţinute de familii pot trece rapid de la prosperitate la declin, deoarece portofoliile de investiţii ar putea să nu fie diversificate corect sau pot apărea probleme cu transferul afacerilor de la o generaţie la alta”, explică Rebecca Gooch, director de cercetare la Institutul Campden Wealth.

Conform clasamentului Bloomberg privind cele mai bogate 25 de familii din lume, pe primele locuri se află familia Walton (SUA) care deține compania Walmart, cu o avere de 190,5 miliarde de dolari, familia Mars (SUA), care deține compania Mars, cu o avere de 126,5 miliarde de dolari și familia Koch (SUA), care are compania

Koch Industries, cu o avere estimatp la 124,5 miliarde de dolari. Urmează, familia regală Al Saud (Arabia Saudită), familia Werthimer (Franța, compania Chanel), familia Hermes (Franța, compania Hermes) și familia Van Damme, De Spoelberch, De Mevius (Belgia, compania Anheuser-Busch InBev).

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page