Vladimir Putin a simplificat procedurile de acordare a cetățeniei ruse, separatiștilor din estul Ucr
De când Peninsula Crimeea a cerut voluntar să fie anexată „patriei mamă”, Rusia, locuitorii Ucrainei s-au împărțit și ei în două tabere: pro rușii și cei care sunt împotriva rușilor. Această influență majoră a anexării, care a avut loc în luna ianuarie a anului 2015, a determinat adoptarea unor comportamente radicale pe teritoriul Ucrainei, ajungându-se chiar și până la violențe între susținătorii celor două tabere.
Cu un nou președinte, Ucraina se declară pregătită să lupte pentru a-și apăra teritoriile și a învinge influența pe care Rusia o are în societatea sa. În timp ce de partea cealaltă a graniței, președintele Vladimir Putin l-a primit de curând pe liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un întărindu-și astfel puterea prin colaborarea cu controversatul președinte al acestei țări cu potențial nuclear, ucrainienii sunt și mai îngrijorați de faptul că președintele rus continuă să instige cetățenilor separatiști din Ucraina, sentimentul de apartenență la Rusia. Această nemulțimire vina ca reacție în urma deciziei lui Vladimir Putin de a simplifica procedurile de acordare a cetățeniei ruse, persoanelor care locuiesc în zonele separatiste din estul Ucrainei.
Împotriva acestei deciziei luate de către Putin nu sunt numai ucrainienii ci și germanii. Potrivit Ministerului german de Externe, „anunţul făcut de Rusia contravine spiritului şi obiectivelor acordurilor de la Minsk. Acesta este opusul măsurilor necesare pentru detensionare”. Într-un mesaj postat pe Twitter, instituția germană a mai adăugat că regiunea afectată este parte din teritoriul ucrainean. De cealaltă parte însă, liderul de la Moscova este de părere că nu este nimic greșit în acordarea pașapoartelor către rezidenții din Ucraina de est. Acesta a simplificat printr-un decret, la jumătatea acestei săptămâni, acordarea cetățeniei ruse locuitorilor din regiunile separatiste ucrainene Donețk și Lugansk. De acum, solicitanții vor putea primi pașaport rus în termen de trei luni de la depunerea cererii.
Conform lui Putin țări vecine precum România, au facilitat obținerea cetățeniei pentru atnicii care trăiesc pe teritoriul ucrainean. „Etnicii ruși nu sunt la fel de buni ca românii?” a întrebat ironic, șeful de la Moscova, în cadrul unui interviu. Mai mult, pentru acesta, criticile referitoare la decizia sa sunt „bizare”.
Alături de Germania și Ucraina este și Uniunea Europeană care condamnă vehement acțiunea rușilor. „Emiterea de către preşedintele Putin a unui decret care le permite, printre altele, cetăţenilor care locuiesc în anumite zone din regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk să aplice prin procedură simplificată pentru a obţine cetăţenia rusă reprezintă un alt atac al Rusiei asupra suveranităţii Ucrainei”, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului European de Acţiune Externă. „Momentul anunţării acestei decizii, imediat după scrutinul prezidenţial din Ucraina, în care a fost demonstrat ataşamentul puternic al Ucrainei faţă de principiile democratice şi statul de drept, arată intenţia Rusiei de a continua să destabilizeze Ucraina şi de a exacerba conflictul. Ne aşteptăm ca Rusia să se abţină de la acţiuni care intră în contradicţie cu Acordul Minsk şi împiedică reintegrarea deplină a zonelor din Ucraina care nu sunt sub control guvernamental”, a mai subliniat oficialul UE.
Astăzi, rebelii separatiști din regiunile Doneţk şi Lugansk se află în conflict cu autorităţile ucrainene din 2014. Cu toate că cele două regiuni din estul Ucrainei se află sub controlul rebelilor, sprijiniţi de Moscova, Kievul a anunţat în repetate rânduri că intenţionează să recâştige controlul asupra acestor teritorii. Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „Ucraina este afectată de cinci ani de un război cu separatiştii proruşi soldat cu aproape 13.000 de morţi, un bilanţ care continuă să crească”.