Theresa May vrea să amâne din nou ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană
La fel de repede cum au trecut doi ani, timp pe care atât Marea Britanie cât și Uniunea Europeană l-a avut la dispoziție pentru a desfășura un proces de negociere al condițiilor de separare, zilele care au mai rămas până la data de 12 aprilie când liderii de la Bruxelles au cerut Guvernului de la Londra să ia o decizie privind Brexitul, par că se scurtează și mai mult. Impasul în care se află colaborarea dintre Parlamentul și Guvernul britanic determină o și mai mare presiune pe așteptările cetățenilor Regatului Unit și ai Uniunii Europene. După ce acordul propus de premierul Theresa May a fost respins de trei ori de către membrii Camerei Comunelor pe motiv că prezintă o nesiguranță clară pentru Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, Theresa May este așteptată să facă publică decizia privind viitorul Marii Britanii dar și a relației dintre acestea și blocul comunitar în data de 12 aprilie.
Deoarece timpul rămas este unul relativ foarte scurt, zilnic, premierul britanic încearcă să își convingă colegii de faptul că un Brexit „hard” nu poate fi singura variantă la care mai pot apela în condițiile în care singurul acord propus a fost respins. Refuzând să audă de alternativele revocării articolului 50 din Tratatul de la Lisabona pe care l-au invocat în urmă cu doi ani sau reorganizarea unui referendum, May are în minte doar două soluții: o separare fără un acord care prevede relația de după Brexit cu blocul comunitar sau o nouă amânare a procesului de ieșire.
Cu toate că intenția ei inițială a fost să ceară Uniunii Europene un termen până pe data de 30 iunie pentru a găsi o soluție privind această criză politică, liderii de la Bruxelles au admis că au început să își piardă răbdarea cu Brexitul și incertitudinea britanicilor astfel, singurul termen pe care îl pot oferi rămâne 12 aprilie, în condițiile în care Parlamentul ar fi respins și a treia oară acordul; fapt care s-a și întâmplat.
Dacă acum doi ani de zile, data de 29 martie 2019 părea o dată credibilă pentru a pune capăt parteneriatului de peste 45 de ani dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană, odată cu primii pași din procesul de negociere a condițiilor de separare, ambele tabere au înțeles că situația este una neașteptată. Dacă autoritățile europene au pus mereu presiune pe britanici reamintindu-le consecințele ieșirii din blocul comunitar, în cadrul Marii Britanii, Parlamentul și Guvernul nu pot ajunge la o înțelegere privind Brexitul. Presată de timp și așteptările celor din jur, Theresa May a propus toamna trecută un document oficial prezentând din partea Marii Britanii, criteriile de separare de UE. Cu toate că acest acord a fost pe placul liderilor de la Bruxelles, mai mulți miniștrii de la Londra s-au opus să își asocieze viitorul cu un astfel de document pe care îl consideră o încărcătură de dezavantaje pentru poporul britanic. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale.
Ajuns de trei ori în fața Parlamentului, acordul a fost întâmpinat aceiași atitudine și din partea membrilor Camerei Comunelor. Dezamăgită de rezultat, Theresa May este acum într-o situație extrem de dificilă. Indiferent care va fi decizia pe care o va anunța pe data de 12 aprilie, repercursiunile acesteia au șanse să afecteze fie poporul britanic, fie cariera sa politică.
Deocamdată, conștientă de faptul că un „Brexit hard” ar putea distruge viitorul celor două tabere angajate în negocierile de separare, premierul britanic propune ca variantă de soluție, o nouă amânare a Brexitului. Astfel, în opinia Theresei May, Marea Britanie ar trebui să solicite din nou amânarea ieșirii din Uniunea Europeană. Mai mult, aceasta și-a exprimat chiar și disponibilitatea de a colabora cu opoziția pentru a depăși impasul intern privin Brexitul. „Retragerea din UE cu un acord este cea mai bună soluţie, astfel că vom avea nevoie de o nouă prelungire a negocierilor în virtutea Articolului 50, o amânare cât mai scurtă posibil. Voi trece la acţiuni pentru depăşirea impasului. Sunt dispusă la discuţii cu liderul opoziţiei asupra planului Brexit. Doar că orice plan trebuie să fie compatibil cu proiectul de Acord Brexit. Trebuie să ne concentrăm pe viitoarea relaţie cu UE” a declarat aseară premierul și liderul Partidului Conservator (centru-dreapta), Theresa May.
De altă parte, președintele Franței, Emmanuel Macron a avertizat că Uniunea Europeană nu va fi pe termen lung „ostatică” în criza Brexit, punând astfel presiune pe Marea Britanie să vină cu o soluție privind o separare ordonată din UE chiar mai devreme și anume, până pe 10 aprilie. „Prioritatea noastră este buna funcţionare a Uniunii Europene şi a pieţei unice. Uniunea Europeană nu poate fi pe termen lung ostaticul crizei politice din Marea Britanie. Marea Britanie trebuie să prezinte un plan alternativ credibil până pe 10 aprilie, altfel, de facto, alege retragerea din Uniunea Europeană fără acord”, a atras atenţia liderul francez.