Republica Moldova nu vrea să fie prietenă cu americanii împotriva Rusiei
Presiunea publică pe care se pune pe competiția mondială dintre cele mai puternice state ale lumii a declanșat automat încadrarea acestora în tabere cu care cetățenii planetei se pot afilia. În momentul de față, mai mult sau mai puțin, Statele Unite ale Americii împreună cu aliații săi sunt o tabără, pe când, de cealaltă parte, Rusia și cei care o sprijină reprezintă cea de-a doua tabără.
Între timp, statele mai puțin dezvoltate simt nevoia urgentă de a nu rămâne „descoperite” și caută cu tot dinadinsul să se apropie de una dintre aceste tabere. În funcție de credibilitatea și puterea de influență pe care o emană, SUA sau Rusia au devenit cele două puteri de care cele mai multe țări doresc să se apropie. Dacă, potrivit americanilor, rușii au intenții ascunse și parșive dorind să își câștige autoritatea prin luarea cu forța a noi teritorii, rușii promovează mesajul conform căruia americanii invadează țările care beneficiază de petrol, creând mai întâi impresia unor conflicte la nivel intern pentru care poate mai apoi să menționeze că intervine ca să aducă pacea.
Acuzațiile una la adresa celeilalte sunt atât de intense încât este greu de precizat care este cea care deține adevărul și unde sunt adevăratele minciuni. Tocmai de aceea, alegerea taberei din care să facă parte este una extrem de dificilă și riscantă.
Dacă pentru majoritatea statelor de vest ale Uniunii Europene, SUA sunt tabăra favorită, țările din estul Europei (și nu numai) țin partea Rusiei. O mare presiune se pune în zilele noastre pe poziția Republicii Moldova.
Cunoscută ca fiind cea mai săracă țară de pe bătrânul continent, aceasta are totuși avantajul de a fi dorită de ambele tabere. Reprezentând o sursă de teritoriu pentru Rusia și șansa americanilor de a o folosi pentru a-și stabili baze militare NATO de unde își poate înconjura inamicul, Republica Moldova se află la cumpăna dintre două alegeri extrem de riscante: alianța cu americanii sau protecția Rusiei?
În timp ce Uniunea Europeană încearcă și ea să o ademenească, Republica Moldova pare să nu se încumete la decizii pripite, alegând mai degrabă să continue să se confrunte cu propriile problemele interne decât să „se vândă” unei tabere care le-ar putea aduce mai mult rău decât avantaje. În schimb totuși, președintele Igor Dodon pare din ce în ce mai atras de Rusia, pe care de altfel o și admiră pentru organizarea, tăria și siguranța cu care se prezintă.
Mai mult, săptămâna aceasta, preşedintele moldovean a declarat că Republica Moldova nu va fi primită în UE în următorii 15 ani, justificându-și afirmația prin faptul că potrivit sondajelor de opinie, majoritatea populaţiei ţării este împotriva aderării la NATO.
„Moldova nu va adera la UE în următorii 15 ani. Să nu înşelăm poporul. Totuşi avem relaţii bune cu Uniunea Europeană” a transmis ieri liderul de la Chişinău cu ocazia prezentării bilanţul activităţii sale în primii 2 ani de mandat. Mai mult, Igor Dodon a adus discuția și despre deschiderea unui birou de legătură al NATO la Chișinău, punctând faptul că „această acţiune contravine principiului neutralităţii Republicii Moldova”. „Guvernul a luat această decizie sfidând interesele ţării. Este ilegal. Nu vrem să fi prieteni cu americanii împotriva Rusiei sau cu ruşii împotriva europenilor. Ar trebui să luăm ceea ce e mai bun de la Occident şi de la Orient. Suntem moldoveni şi vorbim limba moldovenească, nu sunt locuri de interpretări. Există Constituţia Republicii Moldova”, a specificat preşedintele.
Cu toate că la începutul acestui an „un grup de experţi din cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a vizitat Republica Moldova pentru a ajuta la redactarea şi punerea în aplicare a documentelor strategice ale ţării, inclusiv strategia naţională de apărare şi strategia militară, precum şi planurile de acţiune aferente” (informează adevărul.ro), potrivit unui sondaj publicat în data de 6 februarie și realizat de Centrul NATO în Moldova, doar 27% dintre respondenți știu despre Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
De altă parte, premierul Republicii Moldova, Pavel Filip este de partea americanilor și consideră că deși Republica Moldova prin Constituția sa este o țară neutră, „nu înseamnă că ne dorim să fim o ţară izolată. Dimpotrivă, ne dorim o colaborare foarte strânsă cu NATO, ne dorim să învăţăm, ne dorim să instruim militarii noştri şi să participăm la exerciţii comune internaţionale. Neutralitatea nu a fost alegerea noastră. A fost impusă de implicarea forţelor militare ruseşti în conflictul de pe Nistru. Aceste forţe, din păcate nu au plecat de pe teritoriul Republicii Moldova până astăzi, în ciuda apelurilor repetate ale ţării noastre şi comunităţii internaţionale şi a angajamentelor Federaţiei Ruse”.