top of page

Până unde va merge Macron cu permiterea distrugerii Parisului?


Cu toate că succesul său de la alegerile prezidențiale din aprilie-mai 2017 s-a datorat carismei dar și a discursului convingător bazat pe uniune și deschiderea către blocul comunitar, învingând-o fulgerător pe contracandidata sa Marine Le Pen, actualul președinte al Franței a început să resimtă pe propria piele că minunile nu țin o veșnicie. Alipirea controversată cu Germania în vederea salvării imaginii Uniunii Europene, a pus Franța pe o poziție extrem de arogantă față de Marea Britanie, Ungaria, Polonia, Austria sau Italia. În plus, relațiile francezilor nu sunt bune nici măcar cu cea mai puternică țară din lume după ce, Emmanuel Macron și Donald Trump au avut un schimb de replici nu tocmai „profesionale”.

Acuzat că joacă rolul marionetei familiei Rothschild, la 1 an și șapte luni de când și-a preluat mandatul, Macron este văzut ca un lider arogant, drept pentru care sondajele de opinie surprind din zi în zi cu rezultatul scăderii popularității acestuia. Și dacă nu era suficientă neîncrederea unui număr din ce în ce mai mare de cetățeni francezi, Macron pare că se confruntă în clipa aceasta cu cel mai negru coșmar al său. Lupta pentru o planetă mai curată l-a determinat pe șeful de la Paris să aprobe creșterea prețurilor carburanților, considerând că această scumpire îi va determina pe cetățeni să folosească mai puțin automobilele în trafic, optând în schimb pentru mijloacele de transport în comun. Prea tânăr pentru a înțelege că poporului nu îi place să i se dicteze, Emmanuel Macron a fost luat prin surprindere de o adevărată manifestație scăpată de sub control. Cu toate că pe de o parte, sunt francezi calmi care protestează la adresa scumpirii într-o manieră pașnică, sufletul Parisului (și anume bulevardul Champs-Elysees) este invadat de tineri cărora nu le place să le fie ignorați. Vandalizând celebrele magazine de lux de o parte și de alta a bulevardului, „huliganii” au ars articolele de mobilier de pe terase, au dat foc la mașini și au rupt semnele rutiere creând panică printre cei care se află la fața locului. Insistând că spiritele se vor potoli la un moment dat, Macron a refuzat să negocieze cu manifestanții. Din păcate însă, a fost nevoie ca cetățenii să „mâzgălească” simbolul național al Franței pentru ca președintele francez să ia în serios gravitatea situației.

Apelul la o planetă mai sigură i-a adus lui Macron în primă instanță, începutul unei rivalități de opinii cu cel mai puternic om al planetei. În timp ce Donald Trump acuză Acordul climatic de la Paris ca fiind inutil deoarece încălzirea globală nu există ci este doar o minciună a chinezilor, Macron rămâne pe poziții chiar și după retragerea Statelor Unite ale Americii. Angajându-se să protejeze planeta într-un mod extrem de responsabil, președintele francez a hotărât că țara pe care o reprezintă ar trebui să fie prima care dă cel mai bun exemplu și astfel, prin decizia de a scumpi carbohidranții, Emmanuel Macron i-a forțat pe cetățenii săi să nu mai conducă atât de mult propriile mașini, ci să apeleze la serviciile de transport ale statului.

Primele proteste au fost și cele mai grave, având în vedere că în data de 17 noiembrie, o femeia a murit. „Trafic paralizat în Franţa, sâmbătă, după un protest generalizat faţă de scumpirea carburanţilor. În multe ocazii manifestanţii s-au contrat cu ceilalţi şoferi. Mişcarea Vestelor Galbene a provocat haos pe drumurile din Franţa. Manifestanţii au ridicat baraje, au mers în coloane cu viteză redusă şi au blocat trecerile de pietoni. Totul pentru a protesta faţă de creşterea preţurilor la carburanţi, în special la motorină” informa la acea dată Evenimentul zilei.

Ieri s-a încheiat al treilea weekend de proteste iar atmosfera pare să nu se fi liniștit. Dimpotrivă, până în momentul de față au fost înregistrate în total 3 victime mortale, 263 de răniți și 412 indivizi arestați sub acuzația de implicare în violențe. Numai sâmbăta trecută, circa 135.000 de persoane au participat la protestele organizate de mișcarea „Vestelor galbene” în Paris, Bordeaux, Brest, Toulouse, Montpellier, Lille şi Marsilia.

Revenit de la summitul G20 din Argentina, Emmanuel Macron a convocat de urgență o reiunire la la Palatul Elysee cerând participarea premierul Edouard Philippe şi a ministrul francez de Interne, Christophe Castaner. Potrivit cotidianului Le Figaro, picătura care a umplut paharul a fost gestul vandalilor care au scris sâmbătă mesaje politice pe Arcul de Triumf din Paris. „Nicio cauză nu poate justifica dezonorarea Arcului de Triumf”, a transmis președintele francez la întoarcerea din Argentina. Potrivit Mediafax, „monumentul datând din anul 1836 a suferit daune atât în exterior, cât şi în interior. Indivizii violenţi au reuşit să ajungă până în partea superioară a monumentului, vandalizând mobilier şi sculpturi de valoare”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page