Mutată de la Italia la Spania și refuzată de ambele țări, nava cu 230 de imigranți la bord a primit
Criza pe care refugiații din țările Orientului Mijlociu și Africa de Nord au creat-o în cadrul unei Europe care s-a arătat solidară cu suferințele lor dar a fost prinsă nepregătită de valul invaziei de imigranți, a stârnit la nivelul continentului o adevărată teamă de străini pentru politicienii statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, fenomenul globalizării și influența brandurilor, tendințelor, mass mediei și a internetului au determinat o repulsie la adresa imigranților chiar și în cel mai puternic stat al lumii, SUA.
În Europa însă, cea mai mare criză umanitară de după cel de-al doilea Război Mondial a transformat Uniunea Europeană într-o victimă a propriei politici. Solidaritatea cu care s-a prezentat la finalul anului 2014, a determinat câteva luni mai târziu, avântul unui număr impresionant de străini în părăsirea caselor și a țărilor, lăsând în urmă joburi, familii, prieteni și în timp ce și-au pus viețile în pericol, riscând să piară pe apele mărilor traversate. Din dorința urgentă de a-și salva viețile din calea conflictelor militare, a violențelor și a persecuțiilor, refugiații au văzut în Europa cel mai aproape dar și cel mai promițător ajutor.
Porțile deschise ale Uniunii Europene le-a favorizat drumul până în Ungaria, unde în primăvara lui 2015 au pus stăpânire pe gara din Budapesta în speranța prinderii unui tren către Germania, destinația finală.
Pancardele cu Angela Merkel desemnau sub o furtună de laude și elogii, dragostea și încrederea pe care imigranții și-au pus-o în Cancelarul Germaniei și în Europa. Din păcate însă, numărul exagerat de mare i-a speriat pe germani, fapt pentru care, apelul la Uniunea Europeană a născut o soluție de moment, criticată până și astăzi. Cotele obligatorii de repartiție a refugiaților sunt văzute ca încercări de a disculpa adevărații vinovați în timp ce problema Germaniei a devenit peste noapte, problema tuturor statelor membre. Modul de calculare a numărului de refugiați repartizați fiecărei țări este contestat atât de mult încât Marea Britanie a decis să părăsească Uniunea Europeană, dorind să își recâștige independența și autonomia, Turcia amenință că va permite valului de imigranți să pătrundă în Europa, dacă blocul comunitar nu îi promite un sprijin de a-și menține granițele în control, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia au refuzat cotele obligatorii. La trei ani de la declanșarea crizei refugiaților, se pot auzi nu doar glasuri de străini în căutarea unei vieți mai bune ci și declarații ale unor lideri politicieni care au început să adopte o atitudine de opoziție față de politica Uniunii Europene privind migrația.
Italia este una dintre statele membre ale blocului comunitar care, extenuată să mai lupte cu valurile de imigranți care acostează bărcile și navele de țărmurile ei, obligată să îi primească, să le ofere ajutor și să îi integreze în societate, a decis să facă mai multe apeluri la Uniunea Europeană pentru a se găsi cât mai urgent o soluție. Din păcate, convocările de urgență de la Bruxelles nu au dus nici până astăzi la o rezolvare, lăsând Turcia, Grecia, Spania și Italia să confrunte de la zi la zi, greul suprem. O altă problemă pe care o reclamă Italia este faptul că debarcarea refugiaților nu îi avantajează cu nimic în contextul în care mai puțin de 15% din cererile de azil în alte state, sunt refuzate; fapt pentru care, italienii rămân cu refugiații „pe cap”.
Criza economică și politică resimțite de către Italia au condus în această primăvară la o schimbare de guvernare. Noul prim-ministru, Giuseppe Conte a promis reforme rapide în cadrul cărora italienii vor fi pe primul loc. Dorind un recensământ al comunităților de romi, Conte a cerut și cerințe mai stricte privind acordarea de azil străinilor. Odată cu preluarea conducerii de către acesta, Italia a devenit un stat membru al Uniunii Europene care nu mai vrea să accepte politica internă a acesteia, în condițiile în care niciun lider de la Bruxelles sau vreun șef de stat membru nu arată solidaritate cu refugiații, „jonglându-i” de la o țară la alta.
În data de 10 iunie, Italia a interzis accesul unei nave cu migranți în porturile sale, creând astfel o supriză de proporții atât pentru persoanele de la bord cât și pentru Uniunea Europeană. Cerând Maltei să o primească, cea din urmă a refuzat. Ulterior, invitată să preia nava cu refugiați, Spania a decis să nu o primească, punctând faptul că de curând au mai participat la o salvare și recent au primit o altă ambarcațiune. Mutată de la Italia la Malta și de la Malta la Spania, nava Lifeline, a primit într-un târziu acceptul președintelui parlamentului regional al Corsicăi. Astfel, Jean-Cuy Talamon a transmis că insula franceză este pregătită să lase ambarcațiunea cu 230 de imigranți la bord, să acosteze în portul său.
Potrivit agenției de presă naționale, Mediafax, „nava aparţinând Misiunii de Salvare Lifeline se afla în apele internaţionale din Marea Mediterană, aceasta fiind cea de-a doua misiune de salvare în decursul câtorva saptămâni, situaţie care arată că Europa este profund divizată cu privire la modul de împărţire a refugiaţilor şi a migranţilor economici”.
